Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită cotrolat seara trecută și va mai fi repornită după finalul acestei minivacanțe. Nuclearelectrica spune că se fac reparații, dar oprirea o ajută să nu vândă energie pe zero sau la preț negativ.
Unitateaa 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat aseară, lucru care a fost anunțat în prealabil de companie. Puterea debitată în SEN a început să scadă începând cu ora 21.00, în jurul orei 02.00 fiind desincronizată. Compania a anunțat că motivul opririi este “realizarea unor lucrări de reparație ân partea clasicaă a Unitatii, fără impact pe partea nucleară”.
Ca de obicei, compania nu comunică momentul repornirii, dar din datele Transelectrica am aflat că unitatea 2 ar urma să fie repornită în data de 6 mai, la ora 18.00 seara, adică la finalul actualei minivacanțe.
Dincolo de explicația companiei, există totuși și o rațiune comercială evidentă – nu știm dacă și asta a fost avută în vedere când s-a decis oprirea , dar nu putem să nu observăm coincidențele.
De la finalul lunii martie, în fiecare week-end (cu excepția unuia friguros), s-au întregistrat prețuri orare zero și negative în piața pentru ziua următoare, pe fondul injecției de energie fotovoltaice în rețea și a consumului mic. România intră într-oi perioadă în care consumul va fi mai redus, ceea ce va va avea cu siguranță un impact supra preiurilor spot – azi după amiază, de exemplu, se înregistrează cel mai mare preț negativ orar din istoria pieței, minus 106 euro/MWh și sunt șase ore de preț negativ și două cu preț zero. Probabil situația va fi asemenătoare în week-endul de Paști.
Nuclearelectrica produce energie în bandă. Am întrebat compania dacă a vândut energie la preț negativ, dar invocând rațiuni comerciale, nu ne-a răspuns. Totuși, din analiza datelor de producție online ale Transelectrica s-a văzut că puterea centralei nucleare nu a scăzut în orele cu preț negativ din PZU, de unde se poate deduce clar că cel puțin o parte din energia produsă a fost vândută la preț negativ. Nu știm câtă, pentru că nu știm cât livrează acum Nuclearelectrica prin contracte la termen încheiate în trecut – anul trecut a vândut 11% din producție pe piețele spot – PZU și intraday.
Oprind o unitate, compania evită situația în care să ajungă să vândă la preț zero sau negativ o parte din energie. Ba chiar ar putea câștiga – cumpără ieftin energia din PZU pe care nu o mai produce ea și o vinde la prețul de contract clienților.
Citește și: