ANRE a aprobat toată legislaţia pentru prosumatori

ANRE a emis un comunicat de presă în care a anunţat că a aprobat pachetul de reglementări referitoare la producţia şi comercializarea de către persoanele fizice a energiei elecctrice din surse regenerabile.... Read more »

UPDATED Fondul de salarii al ANRE creşte cu 19% în 2019. Instituţia oferă printre cele mai mari salarii din România, preşedintele ia 10.000 de euro pe lună

În 2019 vor creşte atât cheltuielile salatriale în bani, cât şi cele în natură, comparativ cu 2018, potrivit bugetului ANRE, publicat deja în Monitorul Oficial, dar care va fi cel mai probabil... Read more »

„Perlele” energiei, deţinute chiar de stat, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, vor fi afectate masiv de Ordonanţa Teodorovici-Vâlcov. Explicaţii

Marii producători de energie electrică Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, cei care, în actualele condiţii de piaţă, au devenit cei mai eficienţi, par a avea cel mai mult de suferit începând din primăvara anului... Read more »

Darius Vâlcov, gafă monumentală: A vorbit despre firma E.On Engie, pe care o acuză că a făcut profit mic

Consilierul economic al premierui, Darius Vâlcov, cel despre care se spune că este artizanul ultimelor măsuri fiscale, a vorbit despre profitul mic al firmei E.On Engie, în condiţiile în care E.On şi... Read more »

BREAKING NEWS Preţurile la energia electrică pentru populaţie vor fi plafonate timp de trei ani

Darius Vâlcov, consiler guvernamental al premierului, a  declarat că preţurile la energie electrică vor fi plafonate timp de trei ani Vâlcov a declarat că, la începutul fiecărui an, ANRE va stabili o... Read more »

Hidroelectrica a finalizat retehnologizarea Hidroagregatului 1 de la CHE Călimănești

Hidroelectrica a pus în funcțiune Hidroagregatul I de la CHE Călimănești, după efectuarea unor ample lucrări de retehnologizare, în prezenţa Ministrului Energiei, Anton Anton, a managementului companiei şi a reprezentanţilor constructorului şi... Read more »

Acţiunile Nuclearelectrica scad la BVB cu 17% azi

Acţiunile SNN scad astăzi la BVB cu 17%. Bursa de Valori a extins limita de variaţie a titlurilor la 25%. SNN operează centrala nuclearelectrică de la Cernavodă. Pe 17 decembrie, acţiunea SNN... Read more »

CET-urile scapă de plata taxei pe cifra de afaceri, pentru restul producătorilor taxa scade la 2% – surse

Producătorii de energie termică, inclusiv centralele de cogenerare, nu vor mai plăti contribuţia de 3% din cifra de afaceri, aşa cum prevedea forma iniţială a Ordonanţei Finanţelor, care urmează să fie aprobată... Read more »

Taxa de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie scade la 2%. Adoptarea ordonanţei se amână pentru vineri

Coaliția de guvernare a decis o serie de modificări la ordonanța de urgență privind noi taxe, anunțată de Eugen Teodorovici și care ar urma să fie adoptată vineri, potrivit Hotnews.ro. Contribuția la ANRE... Read more »

Vimetco şi Conef au vândut 34% din Alro, cel mai mare consumator de electricitate din România

Actionarul majoritar, Vimetco N.V., a informat recent ALRO ca a derulat, impreuna cu actionarul Conef S.A., o oferta de vanzare de tip plasament privat accelerat, a unui pachet de actiuni ALRO, reprezentand... Read more »