Vicepreședintele CE, Timmermans, mesaj către români: Nu există viitor în cărbune

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, la Zf Power Summit, că industria minieră nu mai are viitor, dar minerii da. El ne-a sugerat să folosim gazul drept combustibil de tranziție, dar ca infrastructura care va fi creată să poată fi folosită ulterior și pentru hidrogen.

”Ca un strănepot al minerilor, trebuie să fiu brutal de sincer: nu există viitor în cărbune. Din punct de vedere economic, nu mai este cere pentru cărbune. Sunt subvenţii de miliarde de euro date în industrie, care ar putea fi folosite altfel. Nu mai vorbim nici de emisiile de dioxid de carbon. Industria nu are viitor, dar oamenii care lucrează în industrie au viitor” a spus Timmermans, la ZF Power Summit.

”Sper ca România să vină cu un plan despre cum să facă tranziţia de la cărbune şi să câştige din această oportunitate. Avem nevoie de gaz ca intermediar până la tranziţia către energia regenerabilă. Trebuie să facem o infrastructură pentru gaz care să poată să fie folosită şi pentru energiile viitorului, cum ar fi hidrogenul. Hidrogenul este energia viitorului, inclusiv pentru România.

Adaptarea infrastructurii pentru gaz ar trebui să fie fie folosită si dupa aceea . Hidrogenul reprezintă viitorul şi pentru România. Cred că este important ca traziţia energetică să se facă conform unei scheme europene. România trebuie să urmeze acelaşi proces de dezvoltare ca ţările din Balcani. Europa este un lider în tehnologiile cu hidrogen. Pentru România este important să facă parte din această dezvoltare. Atât la nivel naţional dar şi local, pentru cetăţeni. Daca avem succes în acest val al renovării, dacă putem face împrumuturile şi cunoştinţele mai accesibile pentru a ajuta oamenii să beneficieze de regenerabile în casele lor, vom fi câştigători”, a spus Timmermans.

Timmermans este vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care se ocupă implementarea Green Deal, pactul verde european care prevede atingerea neutralității climatice a continentului la nivelul anului 2050.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *