Termocentralele din Oltenia renunţă la mare parte din concedierile planificate. E nevoie de oameni pentru reparaţii şi pentru producţia de energie

Complexul Energetic Oltenia, al doilea mare producător de energie electrică din România, va mai concedia în acest an doar 200 de oameni, faţă de 740, aşa cum era trecut iniţial în programul de restructurare.

Producţia crescută de energie electrică, creşterea rolului CEO în politica energetică a României şi necesitatea de reparaţii suplimentare care trebuie făcute pe fondul deficitului de forţă de muncă specializată fac ca programul de concedieri pentru acest an, care trebuia să înceapă la 1 mai, să prevadă concedierea a doar 200 de oameni din cei 740, aşa cum se aprobase iniţial. 1.000 de angajaţi au fost deja concediaţi anul trecut

Prevederea apare într-un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Energiei, în care se specifică sumele care vor fi acordate în compensaţie, de la stat, celor care urmează să fie concediaţi, conform legii.

Citeşte şi:

Să plouă şi să bată vântul! Complexul Energetic Oltenia va opri fiecare grup pe cărbune şi va merge din nou la capacitate maximă abia în 2024

Iată ce scrie în nota de fundamentare:

„Ipotezele care stau la baza dimensionării activităţii în anul 2018 constau în:
– cantitatea de energie posibil de produs de către CE Oltenia este de aproximativ 15 TWh, din care se estimeaza ca 12,75 TWh va fi energie electrică vândută;
– cantitatea de lignit prognozată a fi produsă de către CE Oltenia este de aproximativ 22 milioane tone, din care 0,5 mil. tone este destinată vânzării către terţi;

În aceste conditii, a fost revizuit Planul de disponibilizare 2017-2018 avandu-se in vedere reducerea numărului de disponibilizări, în anul 2018, de la 740 de salariaţi la 200 de salariaţi, fundamentat pe următoarele realităţi şi considerente:

  • Diferenţa dintre necesarul de personal, conform normativelor de exploatare şi mentenanţă a echipamentelor şi instalaţiilor aferente capacităţilor de producţie în funcţiune în anul 2018, și numarul de personal existent, plasat pe locurile de munca aferente acestor echipamente; in acest moment, exista un deficit de circa 3100 de salariati in activitatea aferenta sectorului minier si de circa 1100 salariati in activitatea aferenta domeniului energetic;
  • Diferenţa de personal mentionata anterior a determinat deja înregistrarea, în anul 2017, unui număr mare de ore lucrate suplimentar peste programul normal de lucru, pentru plata carora a fost necesară rectificarea fondului de salarii prevăzut în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2017; Având în vedere respectarea programului de lucru necesar pentru realizarea producţiei de cărbune şi energie electrică, in conditiile personalului insuficient mentionat anterior, gradul de realizare a concediilor de odihnă în anul 2017 a fost de aproximativ 85,4%;
  • Vârsta medie a personalului CE Oltenia este de peste 47 de ani, iar activitatea desfasurata în condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, zilnic, a determinat ca un număr mare de salariaţi să se afle în incapacitate temporară de muncă;
  • Vechimea utilajelor (de până la 46 ani) generează defecţiuni şi opriri, programate sau accidentale, care trebuie remediate urgent, de personal specializat. În anul 2018, se va pune accent pe realizarea cât mai multor investiţii pentru reabilitarea capacităţilor de producţie. Disponibilizările anterioare au afectat în principal personalul cu experienta şi calificare în domeniu, care indeplineau condiţii de pensionare anticipată sau reducererea vârstei standard de pensionare;
  • Întârzierile privind adoptarea unor măsuri legislative referitoare la exproprierile necesare extinderii perimetrelor miniere au determinat amânarea inţierii procedurilor privind încetarea activităţii în perimetrele miniere aferente carierei Husnicioara, în vederea asigurării cărbunelui necesar realizării producţiei de energie estimată pentru anul 2018 şi a stocurilor de cărbune necesare trecerii vârfurilor de iarnă
  • Dificultăţile cauzate de infrastructura feroviara influenţează semnificativ livrările de cărbune către termocentrale, de aceea fiind necesară desfasurarea acestor activităţi la un program continuu de 7 zile/săptămână, cu personal suplimentar”.

La data de 31.12.2017, Societatea Complexul Energetic Oltenia avea un număr de 13.281 salariaţi.

CEO are o capacitate totală instalată de 3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova 2. Compania a încheiat anul 2017 cu un profit brut estimat de circa 200 milioane lei, iar anul acesta estimează un rezultat de 70 de milioane de lei, aferent unei producţii de 15 TWh de energie electrică, identic cu cel de anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *