Să plouă şi să bată vântul! Complexul Energetic Oltenia va opri fiecare grup pe cărbune şi va merge din nou la capacitate maximă abia în 2024

Complexul Energetic Oltenia, al doilea mare producător de energie electrică din România, după Hidroelectrica, va opri treptat grupurile termoenergetice pentru a se alinia la noile cerinţe de mediu impuse de Comisia Europeană. Fiecare grup de 330 MW va fi oprit cel puţin şase luni, iar Complexul, care administrează termocentralele mari pe lignit din Oltenia şi exploatările miniere aferente, va redeveni operaţional la întreaga sa capacitate abia în anul 2024.

„Estimăm că în viitorul apropiat este foarte probabil să apară și problema indisponibilității altor grupuri de producere energie electrică, având în vedere intrarea în vigoare, la 31 iulie 2017, a Deciziei de aplicare nr. 1442/2017 a Comisiei Europene de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale a Parlamentului European și a Consiliului”. Informaţia apare în nota de fundamentare a actului normativ referitoare la sprijinul dat celor două termocentrale pe huilă, Mintia şi Paroşeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), despre care am scris deja AICI:

Ajutor de la stat pentru Valea Jiului. Transelectrica va fi obligată să cumpere curent de la termocentralele Mintia şi Paroşeni până în 2020

„Din informațiile comunicate de Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul dintre principalii producători de energie electrică din România, a rezultat că, în vederea aplicării prevederilor acestei decizii a Comisiei Europene la unitățile pe cărbune ale complexului, va fi necesară oprirea instalațiilor de producere pe perioade de minimum 6 luni/cazan energetic (în vederea instalării de noi arzătoare de praf pe instalațiile de ardere). Aceste opriri, care vor conduce la indisponibilitatea cel puțin a câte unui grup de producere (de capacitate mare, de 330 MW) timp de 6 luni, indică necesitatea păstrarea în funcțiune a unităților din cadrul CEH, din motive de asigurare a adecvanței și securității energetice.
Estimarea CEO în sensul că înlocuirea arzătoarelor s-ar putea prelungi până în anul 2024, conduce către concluzia ca, în perioada în care cazanele vor deveni indisponibile, cu atât mai mult se susține necesitatea păstrării în funcțiune a grupurilor din cadrul centralei termoelectrice Mintia și centralei termoelectrice Paroșeni”, mai scrie în nota de fundamentare.
CEO are o capacitate totală instalată de 3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova 2. Şapte dintre ele au puteri de 330 MW, şi sunt printre cele mai mari capacităţi de generare din România, după grupurile de la centrala nucleară Cernavodă (700 MW fiecare) şi centrala Petrom de la Brazi (două grupuri cu un total de 860 MW.

De ce se opresc grupurile

Anul trecut, Comisia Europeană a adoptat norme mai drastice de poluare pentru producătorii de energie pe bază de cărbune. Noile limite devin mai stricte pentru emisiile de oxizi de azot (NOx), dioxid de sulf (SO2) şi particule în suspensie (PM 10), cărora li se adaugă limite pentru substanţe poluante care nu au fost monitorizate până în prezent, precum mercur, acid fluorhidric (HF) sau acid clorhidric. Grupurile energetice au termen anul 2021 pentru a respecta noile norme, care vin deja după alte norme mediu.

„Am plătit deja peste un miliard de euro pentru programele de conformare. Mai avem doar la două grupuri, şi respectăm programul pentru 2020. Acum noul termen este 2021 pentru noul program. Ne trebuie timp, că bani mai găsim”, a declarat în luna februarie Sorin Boza, directorul general al CEO, care a mers la Bruxelles pentru a cere o derogare până în anul 2025.
„Nu am timp fizic să fac noile investiţii. Ca să mă înscriu în noile valori, trebuie să fac modificări fizice la cazan. Sunt de schimbat 84 de arzătoare, iar un singur arzător nou se produce în patru ani. Voi fi obligat să opresc grupurile”, spunea atunci Boza.

L-am contactat ieri pe directorul CEO, după apariţia notei de fundamentare pentru CEH, pentru explicaţii.

„Avem nevoie de timp pentru că nimeni nu ştie încă în ce fel trebuie să fie noile arzătoare. Am comandat un studiu de fezabilitate, nici la nivel european nu este găsită soluţia tehnică. Or, noi nu avem un singur tip de cazan, ci patru, şi nu se potrivesc arzătoarele de la unul la altul”, a afirmat Boza, care a spus şi cât trebuie să investească suplimentar pentru a se conforma la noile norme: circa 200 de milioane de euro.

„Sunt doar patru firme care pot face modificările la arzătoare şi am cerut deja studiu de fezabilitate pentru soluţia tehnică. Suntem în faza finală de selectare. După asta, durează 11 luni doar ca să facă ei proiectarea noului arzător, apoi să modeleze mişcarea aerului în cazan, apoi să dea soluţia tehnică finală. După ce o avem, comandăm piesele şi trebuie să oprim grupurile pentru instalare” a explicat Boza de ce a estimate anul 2024 ca termen.

„În Europa sunt 406 instalaţii mari de ardere care nu sunt conforme cu noile norme. Odată cu noi vor veni şi ceilalţi. Există posibilitatea ca acest termen să fie prelungit”, a mai spus Boza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *