Şeful Complexului Oltenia se bazează pe ministrul polonez al Energiei ca să ne ajute în chestiunea certificatelor de emisii

Sorin Boza, CEO al Complexului Energetic Oltenia va participa la o întâlnire de informare a opiniei publice europene referitoare la costul mare al certificatelor de emisii pe care producătorii de energie pe bază de cărbune trebuie să le plătească, organizată însă de ministrul polonez al Energiei. La actualul cost al certificatelor, nota de plată anuală a Complexului este de peste 270 de milioane de euro.

“Așa cum am spus nu de putine ori, costul certificatului de carbon va ajunge sa ne afecteze drastic Cash-Flow-ul companiei însă prin tot ceea ce întreprindem in aceste momente sunt sigur ca soluțiile găsite vor ajuta acest complex sa meargă mult timp de acum încolo. Sistemul energetic național are nevoie de noi! Acest mesaj trebuie sa fie clar ptr toți cei ce își doresc binele acestei companii și chiar dacă sunt unii care se bucura la orice impediment pe care îl avem, ii asigur pe toți cei 13. 300 de colegi ca vom trece și peste aceste probleme”, a scris directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, pe pagina sa de facebook.

“Astăzi am ajuns la Strasbourg unde mâine impreuna cu echipa de conducere Euracoal vom participa la invitația ministrului energiei din Polonia la o masa rotundă după votul din Parlament , subiectul fiind unul foarte important pentru noi toți: VIITORUL energie pe carbune. Deasemenea un grup mare de jurnaliști europeni vor pune întrebări despre soluțiile pe care le propunem noi ca și asociație pentru a depasi aceasta și aceasta situație dificila nu numai pentru noi ci și pentru celelalte 8 tari din EU care produc energie folosind carbine”, spune Boza.

Preţul certificatelor de dioxid de carbon a sărit de pragul de 20 de euro bucata la finaslul lunii august , de peste trei ori mai mult decât acum un an.

La această valoare, dacă CEO îşi menţine prognoza de producţie pentru acest an, de 15 TWh, complexul ar avea de plătit circa 276 de milioane de euro.CEO trebuie să cumpere 0,92 certificate pentru fiecare MWh produs.

CEO trebuie să facă dovada achiziţiei certificatelor de CO2 aferente producţiei acestui an la finalul lui aprilie 2019. În condiţiile în care preţul certificatelor tot creşte de anul trecut în continuu, potrivit presei locale conducerea CEO a preferat zilele trecute să cumpere certificate la preţul de 18 euro.

La jumătatea lunii august, CEO informa că ar mai avea de cumpărat 13,4 milioane de certificate.

Directorul companiei, Sorin Boza, s-a plâns în trecut despre efectul negativ al acestor certificate asupra veniturilor companiei şi despre lipsa unui mecanism prin care CEO să primească înapoi o parte din aceşti bani, tocmai pentru a emite mai puţin în viitor.

„Taxa ne afectează foarte mult. Cu aceşti 200 milioane euro putea face, de exemplu, investiţii în retehnologizare. Suntem singurii producători din România care plătesc acel certificat. Deşi noi nu poluăm, suntem conformi normelor în vigoare”, a spus Boza la începutul lui iulie, când costul certificatului era de doar 16 euro. El a spus că producătorul de energie a efectuat învestiţii de mediu de 1,2 miliarde euro în ultimii zece ani, din surse proprii.

„Dorim să primim înapoi o parte din banii plătiţi pentru aceste certificate, ca să putem face investiţii de aceşti bani, ca să putem emite mai puţin în anii ce vin. Cheltuile cu certificatele de emisii sunt mai mari decât toate celelalte, decât cele cu salariaţii şi chiar decât cele cu producţia de cărbune”, a spus atunci Boza

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a spus, tot în august, că va convoca în Parlamentul European o primă şedinţă de lucru pe tema certificatelor de emisii.

„Trebuie să găsim o altă schema de aplicare, o schemă prin care o parte din aceste costuri să fie destinate investiţiilor de protecţie a mediului. La asta lucram, am facut deja un grup în parlament. Lucrăm cu state membre, în special cu colegii polonezi care au aceeaşi situaţie ca şi noi. Probabil în octombrie vom avea o conferinţă în care vom propune o nouă schemă pentru certificate. Vrem să impunem acest principiu, nu al finanţării, ci al utilizării unor bani din aceste certificate pentru combaterea poluării”, a spus Nicolai.

Compania, care operează termocentralele pe lignit din Oltenia (Turceni, Rovinari, Craiova şi Işalniţa) a raportat anul trecut o cifră de afaceri mai mare cu 28,5%, de la 2,28 miliarde lei în 2016, la 2,93 miliarde lei. Compania are peste 13.500 de angajaţi.

Veniturile au crescut cu 18,7%, de la 3,68 miliarde lei în 2016, la 4,37 miliarde lei în 2017, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul companiei. Producătorul de energie a înregistrat un profit net de aproximativ 181 milioane lei faţă de o pierdere de circa 140 milioane lei înregistrată în 2016.

De asemenea, cantitatea de energie produsă a crescut cu 11%,de la 13,5 TWh la 15 TWh, anul trecut, ceea ce, în condiţiile unui an destul de secetos pentru Hidroelectrica, l-a făcut cel mai mare producător de electricitate din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *