Românii de la Biobuilds, care au făcut la Târgovişte cea mai eficientă casă pasivă din lume, dezvoltă un proiect cu opt case identice la Cluj

Biobuilds, firma românească ce a dezvoltat Casa Ria lângă Târgoviște, construiește unul dintre primele complexuri rezidențiale din România și din lume de case prosumatoare, pasive și sănătoase. Ansamblul Sol Residence este situat în cartierul Borhanci, Cluj-Napoca, iar prețul va fi de 1.900 euro/mp, scrie Economica.net

Proiectul constă în construirea unui număr de opt locuințe unifamiliale ușor de întreținut, fără facturi de energie care trebuie plătite lunar. Proiectele sunt în curs de certificare de către Passive House Institute care propulsează România pe primul loc într-un clasament al celor mai eficiente case pasive din lume, raportat la zona climatică din care face parte.

Certificatul emis de Passive House Institute din Darmstadt Germania atestă un necesar energetic pentru încălzire/răcire de doar 2 kWh/mp pe an, în condițiile în care sunt puține case în lume care coboară sub valoarea de 5 kWh/mp pe an, iar standardul impus pentru o casă pasivă este de 15 kWh/mp pe an.

Complexul rezidențial, numit Sol Residence, se situează la 10 minute de mers cu mașina până în centrul orașului. Fiecare locuință va avea stații de încărcare  pentru cele două locuri de parcare asigurate. Este construit pe un teren în pantă, pentru ca fiecare locuință să beneficieze de o priveliște superbă către oraș. Cei care vor locui aici vor avea un drum privat, accesibil printr-o barieră auto, ceea ce face ca micuța comunitate să fie sigură. Ansamblul redă comunității strada privată ca loc de întâlnire și socializare, într-un joc de suprafețe mixte, arbori și mobilier urban.

Toate cele opt case au un regim de înăltime parter plus etaj. Zona de locuit este un spațiu deschis imens, neobturat de elemente structurale, având o perspectivă lungă de doisprezece metri, care conectează vizual curtea din față si curtea din spate.

Vor fi trei-cinci dormitoare posibile, trei băi și mult spațiu deschis, cu posibilități de reconfigurare. Pentru pereți au fost utilizate materiale pe bază de lemn, cum ar fi cherestea, paie, celuloză, fibră de lemn, iar ca materiale de finisare au fost utilizate numai materiale naturale premium, rafinate, precum parchetul din lemn natural sau placaje din piatră naturală. Pereții cu izolație din paie se produc la fabrica din Moreni, Biobuilds fiind singura companie din România ce produce astfel de pereți prefabricați la standardul de casă pasivă. O altă soluție constructivă folosește drept material izolant celuloza.

Prețul per metru pătrat construit este de aproximativ 1.900 euro, fără TVA. În acest preț intră predarea casei la cheie, ultrafinisată cu materiale sănătoase, testate pentru calitatea aerului. Casele sunt locuințe prosumatoare, acoperișul fiecăreia fiind închis cu panouri solare. Este vorba despre una dintre primele străzi din lume unde sunt construite numai case pasive, prosumer, cu materiale naturale. Bineînțeles, în acest preț intră și costul terenului. La cerere se poate face un pachet de finisare personalizat. Suprafața caselor este de aproximativ 230-240 mp costruiți desfășurați.

Casa RIA, construită lângă Târgoviște, de compania Biobuilds a fost certificată de Passive House Institute din Darmstadt, Germania cu un necesar energetic pentru încălzire/răcire de doar doi kWh/mp pe an. Astfel, devine cea mai eficientă casă pasivă din lume, produsă cu tehnologie de serie, în condițiile în care standardul impus pentru o casă pasivă este de 15 kWh/mp pe an, iar întreţinerea ar costa doar 18 lei pe an.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *