Românii de la Biobuilds au făcut, lângă Târgovişte, cea mai eficientă casă pasivă din lume. Întreţinerea costă 18 lei pe an

Casa RIA, construită lângă Târgoviște, de compania Biobuilds a fost certificată de Passive House Institute din Darmstadt, Germania cu un necesar energetic pentru încălzire/răcire de doar doi kWh/mp pe an. Astfel, devine cea mai eficientă casă pasivă din lume, produsă cu tehnologie de serie, în condițiile în care standardul impus pentru o casă pasivă este de 15 kWh/mp pe an, iar întreţinerea ar costa doar 18 lei pe an, spune compania

Casa RIA este o construcție de tip P+1, cu o suprafață totală desfășurată de 360 mp. Folosește sistemul Biobuilds straw, dezvoltat integral in-house, care presupune pereți prefabricați, pe structura de lemn ce utilizează paiele drept material izolant. În plus, toate materialele folosite sunt organice și au fost alese pentru a avea emisii minime sau zero de compuși organici volatili (VOC), ceea ce asigură un climat interior sănătos.

În exploatarea cotidiană, cea mai specială caracteristică a casei RIA este eficiența sa, consumul de energie pentru încălzire/răcire fiind  cu până la 99% mai mic comparativ cu o casă convențională. Sistemul de ventilație cu schimbător de căldură instalat în casa RIA furnizează un flux constant de aer curat, asigurând o dată la două ore împrospătarea volumului total de oxigen din camere, furnizarea de aer proaspăt și menținerea unei temperaturi interioare confortabile. Practic întregul volum de aer din casă este înlocuit cu unul nou la fiecare două ore.

Costuri cu încălzirea și răcirea, de maximum 18 lei/an În perioada de amenajare interioară, fără ca sistemul de ventilație să fie pus in funcțiune, în Casa RIA au fost intre 16 și 23  grade C în zilele friguroase ale iernii si 24 grade Celsius în cea mai călduroasă zi de vară.

Tradus în termeni financiari, costul anual pentru încălzirea și răcirea casei va fi de maximum 18 lei.

Costul unei case cu pereți prefabricați cu izolație din paie e, însă, destul de ridicat, între 650 de euro/mp semifinisat și 1.000 de euro/mp la cheie, fără TVA.

Pereții prefabricați cu izolație din paie se produc la fabrica din Moreni, iar Biobuilds e singura companie din lume care produce pereți prefabricați de până la 12 m lungime la standardele Passive House Institute.

În urma unei investiții de câteva milioane de euro, Biobuilds va deschide în anul 2020 o nouă fabrică, la Cluj, cu o linie de producție complet automatizată pentru pereții prefabricați. Biobuilds este o companie cu capital 100% românesc, care-și desfășoară activitatea în Moreni (producție și logistică) și Cluj (management, proiectare, arhitectură și noua fabrică), iar conceptul de fabricație și linia de producție complet automatizată a pereților sunt dezvoltate integral în România.

Passive House Institute (PHI) este un institut independent de cercetare, fondat in 1996, lider în cercetarea și dezvoltarea conceptelor și componentelor de construcție, a instrumentelor de planificare și asigurare a calității pentru clădirile eficiente energetic. În momentul de față PHI este cel mai important organism de certificare al construcțiilor pasive la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *