România va ajunge să importe 40% din necesarul de gaze în 2030, fără resursele din Marea Neagră – Alina Popa, Petrom

România va ajunge să importe 40% din necesarul de gaze în anul 2030, dacă nu vor fi extrase gazele din Marea Neagră, a declarat, joi, Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom, prezent la webinarul ‘Marea Neagră în Noua Economie’, organizat de România Durabilă şi EM360.

„România este printre puţinele ţări cu astfel de resurse, care sunt esenţiale pentru relansarea economiei. Gazul este un combustibil de tranziţie, necesar pentru România pentru conformarea la Green Deal. Acum, probabil mai mult decât oricând, avem nevoie de această deblocare. Dacă vrem să fim un pic mai concreţi: ce înseamnă deblocarea sau de ce avem nevoie de deblocare, concret, este vorba despre modificarea Legii offshore, pentru a face ca regimul fiscal din România să fie competitiv, stabil şi predictibil. Pentru că aceste investiţii sunt majore, pe termen lung, şi avem nevoie de acest cadru pentru că noi ne asumăm celelalte riscuri, tehnice şi de piaţă”, a spus Popa.

Potrivit acesteia, al doilea element de care au nevoie investitorii este existenţa unei pieţe libere.

„Dacă resursele din Marea Neagră vor rămâne sub pământ, acest lucru înseamnă că vom avea importuri ce pot atinge 40% în anul 2030, conform estimărilor Transgaz. Sau, dacă le deblocăm astăzi, putem ajunge independenţi, putem dezvolta alte industrii, putem exporta dacă avem prea mult. Depinde doar de noi. Industria, din punctul de vedere al lichidităţii, suntem pregătiţi să investim, dar avem nevoie de acest modificări legislative”, a subliniat reprezentanta companiei petroliere.

La rândul ei, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat, la alt eveniment, că România trebuie să îşi scoată resursele din subsol dacă doreşte să facă industrializare.

„În acest moment, România este importator net de gaze naturale, deşi are oportunitatea enormă a gazelor naturale din Marea Neagră. De ce anume e nevoie ca acest proiect să avanseze? Această oportunitate este unică pentru România, dar proiectul nu se dezvoltă suficient de repede, aceasta este provocarea. Deci, există un potenţial uriaş în Marea Neagră, şi nu e vorba doar de Neptun Deep, ci şi de alte oportunităţi de acolo, dar nu suntem în stare să facem proiectul să avanseze. Proiectul staţionează în domeniul legislativ şi al autorităţilor de reglementare. Proiectul poate avansa, aici nu e vorba de cheltuirea unor bani de la buget, este o investiţie a sectorului privat şi încă una din cele mai mari investiţii care poate avea loc. Îndemnul nostru este următorul: dacă vreţi să aveţi industrializare, trebuie să scoateţi resursele din subsol. Acesta este primul pas. Haideţi să facem acest prim pas şi apoi puteţi să discutaţi despre care este cea mai bună utilizare a acestui produs în interiorul ţării”, a afirmat Christina Verchere.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, ţara noastră produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România.

La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat în repetate rânduri, încă de toamna trecută de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *