
Deconectările masive voluntare ale parcurilor fotovoltaice și eoliene reprezintă un risc major de blackout, avertizează operatorul rețelei electrice din Grecia, IPTO. Producătorii se opresc voluntar ca să nu ajungă să fie penalizați de prețurile negative.
Tot mai multe parcuri eoliene și fotovoltaice aleg să se deconecteze de la rețea pentru a evita pierderile financiare cauzate de prețurile negative la electricitate, ceea ce pune în pericol stabilitatea sistemului energetic național, arată operatorul național al Greciei, IPTO, citat de presa elenă.
Problema a fost discutată recent într-o întâlnire între IPTO și agregatorii de energie regenerabilă, unde oficialii au atras atenția că deconectările simultane și bruște pot destabiliza rețeaua și chiar declanșa pene de curent.
Situația este comparabilă cu criza din Spania, unde o astfel de retragere rapidă a capacității de producție a pus în pericol echilibrul sistemului energetic.
Pe 1 mai, numeroși producători de energie regenerabilă și-au deconectat voluntar unitățile pentru a nu fi obligați să plătească pentru injectarea energiei în rețea în intervalele în care prețul era negativ. În prezent, agregatorii au un control limitat în timp real asupra portofoliilor lor, ceea ce îngreunează oprirea eficientă a producției în astfel de momente.
Pentru a evita pierderile, mulți producători opresc instalațiile înainte ca operatorul să emită ordine oficiale de reducere a producției, asigurându-se astfel că nu sunt taxați pentru generarea în exces.
IPTO analizează acum modificări ale reglementărilor pentru a controla mai bine aceste opriri voluntare și a preveni ca ele să se transforme într-o amenințare pentru siguranța sistemului.
SURSA: Energy Press
Mai băieți… înțelegem ca nu va mai convine , înțelegem ca voi erați obișnuiți energia sa o produceți numai voi, sa o controlați prin rețele muribunde doar in sensul de la producător la consumator… înțelegem ca va este greu si mai ales ca nu veți mai câștiga cat ați câștigat înainte… dar si noua ne este greu cand vedem ca prostia e mare si voi nu faceți nimic sa va adaptați la o realitate : SOARELE ne va da energia de acum încolo la multi dintre noi, o vom stoca in baterii si vom dispărea din viată voastră puțin cate puțin.
acum un an cind am spus asta pe forum mi-au umplut frigiderul………