Tehnologia reactoarelor nucleare mici modulare a primit de o lună aprobarea autorităților americane și poate intra în exploatare comercială. Oficialii Nuclearelectrica, companie care este și ea interesată de această tehnologie, spune că o studiază, dar încă este prea devreme să spună când și dacă o va introduce în România.
Comisia de Reglementare în domeniul Nuclear din SUA și-a dat acordul final pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), tehnologie dezvoltata de compania americană NuScale, la finalul lunii august. “Aceasta este o etapa importanta nu doar pentru NuScale, ci și pentru întregul sector nuclear din SUA și alte tehnologii nucleare avansate care vor urma”, a declarat cu acea ocazie John Hopkins, Președinte și CEO NuScale. Cei de la NuScale au declarat că „vor continua sa mentina acest avânt puternic al programului pentru comercializarea tehnologiei SMR, inclusiv dezvoltarea lanțului de aprovizionare, proiectare standard centrală, planificarea activitatilor de livrare și planuri de pornire și punere în funcțiune”.
SN Nuclearelectrica SA, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunţat în martie 2019 că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale. Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.
În condițiile în care acordul final al autorităților americane presupune de fapt posibilitatea de a se începe exploatarea comercială a acestor SMR, l-am întrebat de directorul general al Nuclearelectrica, Comsin Ghiță, dacă acordul autoritățilot americane va infuența strategia investițională viitoare a companiei, în sensul instalării acestor reactoare în viitor și în România.
Iată ce ne-a declarat Cosmin Ghiță:
“Memorandumul de Ințelegere semnat în anul 2019 între SNN și NuScale este unul neangajant și are în vedere realizarea unui schimb de informații tehnice și economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale. SNN a avut în vedere posibilitatea interacțiunii directe cu NuScale pentru evaluarea dezvoltării și construcției reactoarelor modulare mici. Aceste noi tehnologii, conform trendului internațional, vor completa pe termen lung actualele generații de reactoare nucleare, iar SNN a avut în vedere obținerea acestei expertize încă de la început.
Deși licențiate deja în SUA, acestea necesită testare și intrarea în exploatare comercială, etape de durată, realizate tot de Statele Unite. Potențiala utilizare și dezvoltare a acestei tehnologii în România necesită o perioada de exploatare comerciala în SUA și/sau în alte state interesate de tehnologia SMR.
În acest moment, nu se poate avansa un orizont de timp, dar cu siguranță vorbim de o perioadă lungă, așadar interesul pur tehnologic al SNN în SMR-uri nu influențează în niciun fel strategia actuala de investiții”
NuScale dezvoltă o centrală nucleara pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, energie termica, desalinizare. Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcție modulară integral fabricată de NuScale capabila să genereze 60 MW de electricitate utilizand o versiune sigura, redusă ca dimensiune și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune. Proiectul scalabil al NuScale presupune ca o centrala nucleara să poate acomoda până la 12 astfel de module individuale, care oferă beneficiile unei tehnologii fără emisii de carbon și reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o capacitate de ordinul gigawaților. SMR mai au și un alt avantaj, anume al amplasamentului, ele putând fi puse și în locuri unde nu poate funcționa o centrală nucleară clasică de mare capacitate.
„Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) NuScale are la bază o construcție modulară integral fabricată de NuScale, capabila să genereze 60 MW energie electrica, utilizand o versiune sigura, redusă ca dimensiune și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune (PWR)” – Mihai Nicut