Un proiect de Ordinanță de Urgență instituie dreptul ministerelor care, în numele statului, exercită calitatea de acționar minoritar la companii, să poată cumpăra ele acțiunile pe care acționarii majoritari le-ar scoate la vânzare.
În acest moment, legea nu permite instituțiilor publice să cumpere acțiuni emise de societăți comerciale și nu au dreptul să participe la cumpărări de acțiuni, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare. Însă acum, lucruriile se schimbă, un proiect de OUG pus în dezbatere de Ministerul Energiei stipulând că “ ″ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acționar″.
Practic, se modifică reglementpri mai vechi, iar modificările sună așa:
Prin derogare de la art. 9 alin. (6) și art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acţionar.
În vederea exercitării atribuției prevăzute la alin. (2.1), ministerele de resort sunt obligate să elaboreze și analiza prevăzută la alin. (3) lit. e), prevederile alin. (5)-(7), aplicându-se corespunzător. Decizia privind cumpărarea de acțiuni se aprobă prin ordin al ministrului de resort, în baza analizei prevăzute la alin. (3) lit. e) și a mandatului acordat în prealabil de către Guvern, prin Memorandum.”
Practic, putem considera acest proiect de OUG drept un răspuns al Guvernului României la discuțiile dintre compania germană E.On și cea maghiară de stat MVM pentru vânzarea firmei de furnizare de energie electrică și gaze din România, chiar dacă sfera de aplicare a noii OUG este mai largă și ar putea viza și alte companii, inclusiv unele listate la bursă – la vânzarea E.On nu e cazul.
Astfel, dacă Guvenul va fi de acord, ministrul decide ca instituția pe care o conduce să poată cumpăra acțiuni la companiile la care este acționar.
Puteți citi în detaliu despre potențiala tranzacți E.On-MVM accesând linkul de mai jos:
Cât de aproape sunt ungurii de la MVM să preia furnizarea de energie și gaze a E.On din România. Unde suntem acum și ce ar putea urma
Motivarea Guvenului: “preluări ostile”, “dependență îngrijorătoare a României”
Iată câteva extrase din nota de fundamentare:
În considerarea contextului internațional tensionat și a instabilității piețelor financiare, caracterizate prin variații semnificative ale valorilor de piață ale companiilor, identificându-se riscuri majore pentru acțiunile deținute de stat la operatorii economici strategici, în sectoare cheie ale economiei naționale, respexctiv fiind observată o volatilitate accentuată pe piețele de capital, cu fluctuații de peste 20% în ultimele luni, influențată negativ de incertitudinile geopolitice și economice globale, volatilitate care generează un risc semnificativ de depreciere a valorii patrimoniului public, aspect care nu poate fi neglijat dată fiind relevanța strategică a acestor entități pentru securitatea economică și energetică a României,
Având în vedere necesitatea planificării economiei naționale pentru apariția unor situații excepționale precum războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate, în contextul războiului de la granița României și atacurilor hibride asupra diverselor sectoare din economia națională,
Luând în considerare faptul că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate și consemnând că această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora,
Constatând dependența îngrijorătoare a României de importurile de energie, importurile de energie electrică în semestrul I din 2024 înregistrând o creștere semnificativă de 107% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit ultimelor analize realizate de Transelectrica, ceea ce impune măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, de natură a crește capacitatea de producție electrică la nivel național,
Luând în considerare faptul că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate și consemnând că această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora