Profesorul Mircea Coşea, preşedintele CS Transelectrica, se opune virulent intenţiei Guvernului de a lista Hidroelectrica la bursă 

Profesorul universitar Mircea Coşea, care este acum şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, a acordat un interviu ziarului Naţional, în care este extrem de dur în privinţa intenţiei Guvernului de a lista Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti.

Iată opinia profesorului Coşea, aşa cum a fost publicată de Naţional:

”Listarea la bursă este o chestiune foarte greu de realizat, nu se bate din palme, este o pregătire care trebuie făcută pentru a fi eficientă și pentru a avea un scop până la urmă.

Pericolul este cumpărarea de către companiile străine, pentru că pe bursă oricine poate să vină, sub formă legală și cine are bani și informații cumpără.

Există riscul de a disloca din patrimoniul național din sistemul energetic național două elemente foarte importante. Și atunci ar trebui ca, în mod public, transparent, Guvernul să prezinte concepția în legătură cu proprietatea statului. Pentru că acesta este un atentat la proprietatea statului, care se face într-o manieră indirectă și fără o explicație ideologică și să ne spună dacă doresc să privatizeze sistemele energetice naționale sau nu.

Și dacă da, pentru ce? Ar trebui făcut chiar un referendum, pentru că este o parte a proprietății statului extrem de importantă și de siguranță națională de top. Nu există nicăieri În Europa, în Statele Unite sau în altă parte acest sistem, acolo sunt cu capital majoritar de stat pentru că nu poți cu primul segment al siguranței naționale să-ți permiți să faci așa ceva.

Dacă noi nu ne-am permis, și bine s-a făcut, să dăm chinezilor sistemul informatic, pentru că ar fi fost tot așa, un atentat la siguranța națională, nu știu de ce ar trebui să dăm altora ceea ce este mai important în România pentru siguranța națională, și anume accesul la energie.

Să vedem dacă poporul dorește acest lucru, care nu s-a spus până acum, nu s-a spus că se dorește privatizarea cu capital străin a acestor societăți. Și repet, cu capital străin, pentru că intrând pe bursă, niciun proprietar român nu va putea să negocieze cu marile trusturi international (…)

Din punctul meu de vedere, scoaterea pe bursă este o greșeală, pentru că nu există nicăieri în lume un astfel de exemplu și în al doilea rând pentru că nu-ți permiți în situația actuală geopolitică să faci așa ceva. Dacă aceste companii sunt cumpărate cu capital rusesc deghizat, sub alte forme, austriac, unguresc, ne punem sub controlul rusesc sistemul energetic? Pericolul este ca, într-o situație pașnică, să crească tariful foarte mult, pentru că proprietarii străini pot să-și planifice tarifele și costurile cum doresc ei.

Totodată, în caz de conflagrație sau catastrofe naturale, cutremure, sau chiar provocări militare, oricând se poate tăia curentul. Probabil acest guvern are niște obiective, pentru că nu se știe cât mai trăiește, fiind foarte fragil. Acum se vede exact ce se dorește. Se dorește intrarea pe ușa din dos a capitalului străin în elementele vitale ale economiei românești. După asta va urma gazul, după asta va urma sarea și așa mai departe, dacă se merge pe linia asta”.

Listarea Hidroelectrica la Bursă, prin vânzarea unui pachet de 10%, este un demers  aflat în fază incipientă, demarat însă de companie în timpul guvernării PSD-ALDE. Guvernul Orban vrea să continue procesul.

Ne dorim listarea Hidroelectrica cât mai repede posibil. Este un proces în desfăşurare, care se va termina cât mai repede, în cursul acestui an. Nu ştim ce pachet va fi, 10-15-20%, dar statul va păstra controlul companiei. Se tergiversează de ani buni listarea Hidroelectrica şi a altor companii, dar bursa trebuie dezvoltată ca instrument de susţinere a dezvoltării companiilor şi de a permite fiecărui cetăţean să investească în aceste companii”, a declarat premierul Ludovic Orban.

7 Comments

  1. Nu cumva privatizarea distributiilot fara productie s-a facut la fel, fara sa spuna nimeni nimic.Poate cand aveti timp, ca presedinte CA la Transelectrica,daca considerati ca merita, ne informati asupra procentului de regenerabile pe care Romania trebuie sa-l realizeze si consecintele (daca sunt)asupra functionarii in conditii de siguranta a SEN.

    1. Stim foarte bine in ce conditii s-a facut acesta asa zisa privatizare si apoi s-au facut corectiile la lege si la organizarile societatilor. Tocami din aceste motive CEZ si Enel vor sa vanda distributiile din care nu se mai poate stoarce nimic!!! Privatizarea Hidro este o mare eroare care contrvine programului de restructurare si dereglementare a SEN (RENEL) pe care amandoi l-am criticat la vremea resepctiva si am platit pentru criticile noastre dar viata a demonstrat ca NOI am avut dreptate, iar oamenii politici care au impins spre aceste actiuni fundamental gresite, nu au nici o durere de cap. IN CA-ul din martie 1998 la discutarea programului cu proiectul de lege s-a scris negru pe alb ca „aurul alb nu se va privatiza pentru a garanta siguranta SEN sub controlul STATULUI”. Nimeni nu controleaza nimic!

      1. As face-o din nou , dar vad ca nu a folosit si nu va folosi la nimic.Oare cat va mai dura aceasta bataie de joc fata de sectorul energetic ?

        1. Procuratura ar trebui sa se autosesizeze deoarece unui administrator TSO ii este interzis sa se implice in stategia unui producator.

  2. Stimati concetateni, inainte de a expune pareri trebuie sa verificati daca intelegeti integrarea europeana. Va trebui sa intelegeti ce inseamna regulament european si directiva europeana. Daca dorim integrarea europeana trebuie sa admitem sistemul european. Viata a demonstrat clar realizarile sistemului vest european si pe cale de consecinta ar trebui sa invatam sa ne vedem limitele balcanice si sa ne deschidem viziunii occidentale. Opriti falsul patriotism si deschideti calea ratiunii.

    1. bai nene, ne lasi cu lozincoidismele astea.
      *integrarea* ne-a adus in postura de colonie a capitalului alogen si trebuie sa fii absolut tembel sa mai pui botul la spolierea statului in numele unor ideologii si directii falimentare.

      Nu mai vreau nicio integrare, dimpotriva, vreau scoaterea cat mai rapida a actorilor strainu din bank8ng, retail si energie, incepand cu FP

  3. Procuratura ar trebui sa se autosesizeze deoarece unui administrator TSO ii este interzis sa se implice in stategia unui producator.

Dă-i un răspuns lui marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *