Profesorul Mircea Coşea, preşedintele CS Transelectrica, se opune virulent intenţiei Guvernului de a lista Hidroelectrica la bursă 

Profesorul universitar Mircea Coşea, care este acum şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, a acordat un interviu ziarului Naţional, în care este extrem de dur în privinţa intenţiei Guvernului de a lista Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti.

Iată opinia profesorului Coşea, aşa cum a fost publicată de Naţional:

”Listarea la bursă este o chestiune foarte greu de realizat, nu se bate din palme, este o pregătire care trebuie făcută pentru a fi eficientă și pentru a avea un scop până la urmă.

Pericolul este cumpărarea de către companiile străine, pentru că pe bursă oricine poate să vină, sub formă legală și cine are bani și informații cumpără.

Există riscul de a disloca din patrimoniul național din sistemul energetic național două elemente foarte importante. Și atunci ar trebui ca, în mod public, transparent, Guvernul să prezinte concepția în legătură cu proprietatea statului. Pentru că acesta este un atentat la proprietatea statului, care se face într-o manieră indirectă și fără o explicație ideologică și să ne spună dacă doresc să privatizeze sistemele energetice naționale sau nu.

Și dacă da, pentru ce? Ar trebui făcut chiar un referendum, pentru că este o parte a proprietății statului extrem de importantă și de siguranță națională de top. Nu există nicăieri În Europa, în Statele Unite sau în altă parte acest sistem, acolo sunt cu capital majoritar de stat pentru că nu poți cu primul segment al siguranței naționale să-ți permiți să faci așa ceva.

Dacă noi nu ne-am permis, și bine s-a făcut, să dăm chinezilor sistemul informatic, pentru că ar fi fost tot așa, un atentat la siguranța națională, nu știu de ce ar trebui să dăm altora ceea ce este mai important în România pentru siguranța națională, și anume accesul la energie.

Să vedem dacă poporul dorește acest lucru, care nu s-a spus până acum, nu s-a spus că se dorește privatizarea cu capital străin a acestor societăți. Și repet, cu capital străin, pentru că intrând pe bursă, niciun proprietar român nu va putea să negocieze cu marile trusturi international (…)

Din punctul meu de vedere, scoaterea pe bursă este o greșeală, pentru că nu există nicăieri în lume un astfel de exemplu și în al doilea rând pentru că nu-ți permiți în situația actuală geopolitică să faci așa ceva. Dacă aceste companii sunt cumpărate cu capital rusesc deghizat, sub alte forme, austriac, unguresc, ne punem sub controlul rusesc sistemul energetic? Pericolul este ca, într-o situație pașnică, să crească tariful foarte mult, pentru că proprietarii străini pot să-și planifice tarifele și costurile cum doresc ei.

Totodată, în caz de conflagrație sau catastrofe naturale, cutremure, sau chiar provocări militare, oricând se poate tăia curentul. Probabil acest guvern are niște obiective, pentru că nu se știe cât mai trăiește, fiind foarte fragil. Acum se vede exact ce se dorește. Se dorește intrarea pe ușa din dos a capitalului străin în elementele vitale ale economiei românești. După asta va urma gazul, după asta va urma sarea și așa mai departe, dacă se merge pe linia asta”.

Listarea Hidroelectrica la Bursă, prin vânzarea unui pachet de 10%, este un demers  aflat în fază incipientă, demarat însă de companie în timpul guvernării PSD-ALDE. Guvernul Orban vrea să continue procesul.

Ne dorim listarea Hidroelectrica cât mai repede posibil. Este un proces în desfăşurare, care se va termina cât mai repede, în cursul acestui an. Nu ştim ce pachet va fi, 10-15-20%, dar statul va păstra controlul companiei. Se tergiversează de ani buni listarea Hidroelectrica şi a altor companii, dar bursa trebuie dezvoltată ca instrument de susţinere a dezvoltării companiilor şi de a permite fiecărui cetăţean să investească în aceste companii”, a declarat premierul Ludovic Orban.