Producţia de energie verde trebuie să crească de opt ori faţă de nivelul din 2021, iar investiţiile anuale în distribuţie să se tripleze pentru a atinge, la nivel global, neutralitatea climatică până în 2050, arată o analiză PwC, realizată pe baza datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA) și citată de Agerpres.
Conform sursei citate, până în 2050, cererea de energie la nivel global este estimată să crească cu până la 20% faţă de 2021. Însă, ambiţiile globale de a reduce agresiv emisiile de dioxid de carbon, în condiţiile în care consumul de energie reprezintă aproximativ 73% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, au scos în evidenţă decalaje mari între tehnologiile, infrastructura şi investiţiile existente şi nivelurile mai ridicate de care va fi nevoie în viitorul imediat pentru a asigura tranziţia către o nouă paradigmă energetică.
În România, investiţiile în energie regenerabilă s-au intensificat în ultimii ani, dar mai este mult până la atingerea angajamentului din Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC).
Potrivit celor mai recente date ANRE, România are o capacitate de producţie de 3 GW de energie eoliană şi 1,5 GW de energie solară. Conform versiunii actuale a PNIESC, adoptate în octombrie 2021, România îşi propune astfel ca ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la 30,7% în consumul final brut de energie până în 2030 prin punerea în funcţiune de noi centrale eoliene, fotovoltaice şi hidroenergetice, precum şi prin creşterea numărului de prosumatori. Prin versiunea Strategiei pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL) notificată de România către Comisia Europeană în aprilie 2023, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 creşte la 36,3%. Per total, prin PNIESC 2021-2030, România şi-a propus ca, în perioada 2021-2030, să instaleze capacităţi adiţionale de 6,9 GW de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile.
Valoarea investiţiilor pe care România le poate realiza prin cofinanţare din PNRR şi Fondul pentru Modernizare depăşeşte 16 de miliarde de euro, în domenii precum energie regenerabilă, înlocuirea cărbunelui, producţia şi utilizarea hidrogenului verde, energie nucleară, cogenerare de înaltă eficienţă, biocombustibili, modernizarea infrastructurii energetice. Raportul PwC a analizat decalajele care trebuie depăşite pentru construirea unui sistem energetic fiabil, accesibil şi verde.
În prezent, aproximativ 80% din cererea de energie primară este satisfăcută de hidrocarburi precum petrolul, gazele naturale şi cărbunele. Restul de 20% este furnizat de sectorul energiei electrice şi, deja, 38% din acest procent este produs prin tehnologii care nu emit CO2 – nuclear, hidro, solar şi eolian.
În ultimii ani, cu ajutorul schemelor de subvenţii, al creditelor fiscale şi al scăderii costului nivelat al energiei, instalarea de capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile (în special solare şi eoliene) a crescut foarte mult. La nivel mondial, între 2016 şi 2021, au fost adăugaţi la sistemul energetic 1.282 de GW de capacitate de producţie de energie din surse regenerabile, iar Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) estimează că, între 2022 şi 2027, vor fi instalate alte 2.400 GW. Cu toate acestea, pentru a se ajunge, la nivel global, la un nivel net zero al emisiilor nete până în 2050, capacitatea instalată de producţie de energie pe bază de resurse regenerabile va trebui să crească la peste 27.000 GW. Construirea acestora într-un ritm mai rapid decât cel actual este necesară nu doar pentru a decarboniza nivelurile actuale de consum de energie electrică, dar şi pentru a se asigura că există suficiente surse de energie primară pentru consum.
Toată energia electrică generată de turbinele eoliene sau de panourile solare trebuie să ajungă la utilizator. Extinderea şi consolidarea reţelei este un efort costisitor şi consumator de timp. În ultimul deceniu, s-a investit în medie 300 de miliarde dolari pe an la nivel global, însă, potrivit IEA, investiţiile anuale vor trebui să crească până la o valoare cuprinsă între 560 şi 780 de miliarde dolari până în 2030.
În 2022, la nivel global, au fost adăugate 16 GW de stocare în baterii la scară de reţea, iar potrivit IEA, pentru a se încadra în obiectivele de zero net, este necesară o creştere de 143 de ori până în 2050.
Aproape 20% din emisiile de CO2 la nivel global sunt cauzate de patru produse aşa-numite „greu de eliminat”, care reprezintă o provocare mare pentru electrificare: oţelul, cimentul, amoniacul şi plasticul. Găsirea de alternative la producţia de energie pe bază de hidrocarburi este dificilă din cauza costurilor ridicate, precum şi a dimensiunii şi volumelor de substituţie necesare. Deşi poate părea paradoxal, companiile din industria hidrocarburilor dispun de capitalul, know-how-ul, abilităţile tehnice şi amploarea necesare pentru a fi facilitatori esenţiali ai tranziţiei energetice. Ca atare, implicarea lor este necesară pentru o tranziţie uşoară către un sistem energetic sustenabil.
În timp ce capacitatea de producţie de energie existentă şi planificată este proiectată pentru a satisface cererea globală, aprovizionarea cu mai multe minerale brute rămâne insuficientă şi, prin urmare, este considerată critică. Aceste minerale critice, inclusiv litiul, cobaltul, nichelul, grafitul, aluminiul, cuprul, metalele din grupul platinei şi elementele de pământuri rare, sunt esenţiale pentru fabricarea vehiculelor electrice şi a capacităţii de stocare a bateriilor. Prin urmare, lipsa acestor minerale va avea probabil un impact semnificativ asupra ritmului şi amplorii tranziţiei energetice. Pentru a se menţine pe calea spre net zero până în 2050, IEA estimează că economia mondială va avea nevoie de patru ori mai multe minerale critice în 2030 decât cele produse în 2021.
Potrivit BloombergNEF, investiţiile în tranziţia energetică au ajuns în 2022 la paritate cu cele în hidrocarburi, ambele ridicându-se la 1.100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, sunt necesare investiţii substanţial mai mari pentru a atinge obiectivele tranziţiei energetice la nivel mondial, estimările variind între 4.000 şi 6.000 de miliarde dolari pe an. Amploarea acestei provocări subliniază rolul semnificativ al sectorului financiar în sprijinirea tranziţiei către un viitor energetic durabil şi necesitatea elaborări şi implementării unor politici care să încurajeze investiţiile
Deși articolul pare documentat foarte bine, trebuie să lămurim câteva aspecte. În calitate de inginer sudor care lucrează în construcții civile, pot să vă spun că omenirea nu va renunța prea curând la oțel și ciment. De ce? Ambele materiale, împreună cu altele, formează betonul armat. Nu mai vorbesc de construcțiile, doar din oțel. Un alt aspect este cel al giganților din industria petrolieră. Articolul afirmă că aceștia au resursele financiare, tehnologia (adică ”know-how – ul”) și abilitățile tehnice pentru a se implica mult mai mult în ”energii regenerabile”. Personal, nu cred că aceste companii se vor implica prea curând, mai mult decât au făcut-o deja. Ecuația este simplă. Aceste companii au cheltuit sume imense în ultimii 12 – 15 ani, pe prospecțiuni geologice, pe dezvoltarea de tehnologii tot mai performante care să le permită să foreze la adâncimi tot mai mari și / sau care să le permită exploatarea aproape completă a pungilor de gaze sau petrol. Așa stând lucrurile, este normal ca acum aceste companii să vrea să-și recupereze investițiile și mai ales să facă profit. Al treilea aspect, cel puțin la fel de important ca cele două anterioare, este cel al pământurilor rare. Cea mai mare rezervă de pământuri rare din lume, este în China. Mai au și alte state ceva rezerve din astea, însă mult mai mici. Din punct de vedere economic, China nu are niciun interes să dea chiar la prețuri foarte bune pentru ea aceste pământuri rare, unor economii concurente precum SUA, Japonia, Canada, Germania, Coreea de Sud etc.. China aste o țară foarte poluată și deține printre altele, deșertul Gobi care este al șaselea cel mai mare deșert din lume. Este adevărat, îl împarte aproximativ egal cu Mongolia. Chinezii însă au o ”foame” imensă de energie electrică din resurse regenerabile, tocmai din cauza poluării. Citeam de curând, că aproximativ 60% din suprafața deținută de China a deșertului Gobi, va fi acoperită cu panouri foto-voltaice până în 2040. Acum în lume, mai este un război. Nu doar cel din Ucraina. Este războiul energetic și al vânătorii de capete luminate. Revenind la România, după părerea mea nici societatea civilă, nici guvernanții nu par să înțeleagă importanța acestor vremuri. În consecință, sunt ferm convins că România nu-și va atinge obiectivele asumate până în 2050. Aștept să fiu contrazis!