Producătorii vor fi obligați să vândă energie la preț plafonat pentru consumul rețelelor de distribuție și transport. Achizițiile se vor face exclusiv de către Transelectrica – proiect

Producătorii de energie electrică vor fi obligați să vândă o parte din energie la preț reglementat, pentru consumul propriu tehnologic (CPT) al rețelelor de transport și distribuție, potrivit draftului de OUG care se referă la “măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023”, consultat de noi.

Toți producătorii de energie electrică dispecerizabili ar urma să vândă o parte din energia produsă, la preț reglementat, pentru acoperirea CPT al rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice. Achizițiile se vor face de către Transelectrica.

Iată prevederea din draftul OUG în cauză, după care vom explica:

“Art. 14 – (1) În perioada în care își produce efectele prezenta ordonanță, tarifele reglementate aferente serviciilor de transport și distribuție a energiei electrice și gazelor naturale nu se modifică față de cele existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(4) Pentru evitarea creșterii necontrolate a costurilor operatorilor de transport și distribuție de energie electrică, producătorii dispecerizabili de energie electrică încheie cu CN Transelectrica SA contracte bilaterale negociate, care să acopere consumul propriu tehnologic din rețelele de transport și distribuție pe perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, la preţuri care nu vor depăşi preţul recunoscut de ANRE în tarifele prevăzute la alin. (1).

(5) Până la data de 30 iunie 2022 CN Transelectrica SA va întocmi, va publica și va transmite ANRE o procedură, care să cuprindă mecanismul de contractare și decontare a cantităților de energie electrică aferente, atât între aceasta și producători, cât și între aceasta și operatorii de distribuție concesionari”.

Despre ce e vorba de fapt

Pentru cei mai puțin familiarizați, CPT este o realitate a oricărei rețele electrice din orice țară. El reprezintă consumul specific al rețelelor de înaltă, medie și joasă tensiune și variază în funcție de multe realități specifice fiecărei rețele sau zone geografice. CPT înseamnă energie electrică de fapt, cumpărată din piață pentru ca rețelele să funcționeze ,de către Transelectrica și de cele patru firme de distribuție de energie din piață – E-Distribuție (Enel), Distribuție Energie România (Electrica), Delgaz Grid (E.On) și Distribuție Oltenia (CEZ). El este recunoscut, în niște limite, de către Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) în tarifele de distribuție care, în final, sunt plătite de toți consumatorii din țară, prin facturi.

Problema este că, pe fondul exploziei prețurilor la energie, și firmele de distribuție a trebuit să plătească mult mai mult decât în trecut pentru a cumpăra energia pentru CPT, dar nu pot transfera în totalitate costurile clienților, prin tariful de distribuție, pentru că el este reglementat de stat. Pe de altă parte, nici ANRE, chiar dacă ar fi de acord, nu ar fi putut rezolva problema – diferențele de cost sunt atât de mari încât tarifele de distribuție, parte integrantă a facturii, ar fi crescut cu mult mai mult de 7%, cât prevede metodologia sa.

Astfel, în momentul de față suntem în situația în care costul recunoscut în facturi al energiei pentru CPT este de 450 de lei/MWh la firmele de distribuție (418 lei/MWh la Transelectrica), în condițiile în care acest preț nu mai există în piață de mult, iar distribuțiile au cumpărat energie cu 800, 1.000 sau chiar 1.200 de lei/MWh, pentru ca rețelele să poată funcționa.

Din acest motiv, companiile de distribuție au avut pierderi de circa un miliard de lei în 2021 și, dacă nimic nu s-ar schimba în acest an, pierderile ar fi urmat să ajungă la circa 3,5 miliarde de lei. Firmele au luat deja credite bancare pentru a asigira în continuare funcționarea rețelelor, dar au avertizat că și robinetul băncilor se închide (sectorul bancar este deja foarte expus pe energie) și că se poate ajunge la incapacitate de plată în curând.

Cum se rezolvă

Din draftul de OUG, înțelegem că, în sfârșit, problema achiziției de energie se va rezolva prin introducerea acelui “single buyer”, care va fi Transelectrica. Spre deosebire de situația de acum, când fiecare operator de distribuție și operatorul de transport merg în piața de contracte bilaterale și cumpără energie la ce preț găsesc, concurându-se chiar între ei, va fi un singur cumpărător al energiei pentru CPT, Transelectrica. Compania va încheia cu producătorii contracte bilaterale de achiziție de energie, care să acopere necesarul CPT și pentru ea, și pentru cei patru mari operatori de distribuție.

Mai importat este că, cel puțin un an de zile de la 1 aprilie încolo, tarifele de distribuție, plătite de toți clienții prin facturi nu vor crește, potrivit draftului. Ca să se poată întâmpla asta, statul impune Transelectrica să nu plătească mai mult producătorilor dispecerizabili decât costul recunoscut acum pentru CPT în tarifele de transport și distribuție. Deci undeva la 400 de lei/MWh va fi prețul cu care producătorii – nu știm cine va vinde cât – vor fi obligați să vândă o parte din energie, timp de un an. CPT reprezintă circa 3% din energia care circulă prin rețeaua de transport și cam 9% din energia care intră în rețelele de distribuție.

Abia din aprilie 2023 distribuitorii vor începe să recupreze – prin tarifele care le vor fi stabilite de ANRE, pierderile suferite cu achiziția de energie pentru CPT înregistrate înainte să intre în vigoare OUG despre care am vorbit aici. Iar recuperarea tuturor pierderilor se va face în șapte ani, conform draftului de OUG.

N.red: Menționăm că aceste prevederi sunt dintr-un draft care la rândul său mai poate suferi modificări.  

Citește și:

Producătorii controlați de stat primesc interdicție se vândă energie electrică cu livrare în 2023 și 2024 – surse

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *