Posibil parc fotovoltaic gigantic, de 700 MW, pe aproape 1.100 de hectare în Arad

Un grup de investitori ar intenționa să construiască un parc fotovoltaic gigantic în Arad, aproape de granița de vest a țării, potrivit unei știri Agerpres. Identitatea investitorilor nu este cunoscută încă iar parcul ar urma să fie construit în comunele Grăniceri și Pilu.

Investiţia de până la 700 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic în judeţul Arad, anunţată la începutul lunii februarie, ar urma să aibă impact major în sistemul energetic naţional, consideră reprezentanţii investitorilor, care au participat, marţi, la o dezbatere la Consiliului Judeţean Arad privind oportunitatea construirii obiectivului.

„Este un proiect fotovoltaic de o anvergură mare, cu un impact major asupra sistemului energetic naţional şi în principal asupra judeţului Arad, legat de siguranţa energetică. Discutăm de energie verde, în condiţiile în care Europa se îndreaptă tot mai mult spre energie verde, pentru protecţia mediului. Ocupăm nişte terenuri foarte slab productive sau neproductive, terenuri arabile, nu păşune. Investiţia este de aproximativ 700 de milioane de euro. Se doreşte instalarea de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de peste 1.000 de hectare de teren, cu o putere instalată de 700 MW”, a declarat Sorin Buliga, reprezentant al investitorilor, după dezbaterea la care au participat autorităţi locale, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi diverse asociaţii de protecţie a mediului sau alte ONG-uri.

Primarul comunei Grăniceri, Petru Bătrînuţ, spune că investiţia ar putea crea multe locuri de muncă şi ar aduce sume importante la bugetul local.

„Investiţia va aduce bunăstare comunei Grăniceri, prin ceea ce înseamnă impozitele şi taxele plătite de către investitor bugetului local. Am studiat un proiect similar din Spania, iar pe perioada implementării se poate ajunge la 1.200 de locuri de muncă create. Pentru mentenanţă vor fi angajaţi zeci de muncitori”, a declarat primarul.

Surse din cadrul administraţiei locale au declarat, pentru AGERPRES, că un ONG de mediu a formulat obiecţii cu privire la acest proiect, arătând că zona vizată de amplasarea panourilor fotovoltaice este un important habitat pentru popândăi. Totuşi, problema nu a fost ridicată şi în cadrul dezbaterii publice de marţi.

Primarii comunelor Grăniceri şi Pilu declaraseră, la începutul lunii februarie, pentru agenția națională de presă Agerpres, că în zonă ar urma să fie construit un parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 1.079 de hectare de teren din judeţul Arad.

Investitorii ceruseră Consiliului Judeţean elaborarea PUZ-ului, iar instituţia a anunţat că înainte de acest demers va organiza şi o dezbatere publică, cea care a avut loc azi.
Primarul comunei Pilu, Dan Drăgan, declarase că investitorii au început procedurile de achiziţie de terenuri şi că suprafaţa totală folosită ar urma să fie de 1.300 de hectare de terenuri din cele două comune, pentru că vor fi construite şi drumuri sau clădiri administrative.

La rândul său, primarul comunei Grăniceri, Petru Bătrînuţ, spunea că investiţia va ajunge până la 700 de milioane de euro.
„Este un grup de investitori care deţine deja două parcuri eoliene. Deocamdată nu putem să le dezvăluim numele. Parcul fotovoltaic ce ar fi construit în zona noastră ar fi unul dintre cele mai mari din Europa, dar cel mai mare din nord-vestul României. Ar oferi peste 700 de MW, adică ceva mai mult decât energia produsă de un reactor nuclear”, spunea primarul din Grăniceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *