Opt companii energetice mari din Europa au scris CE cerând integrarea hidrogenului regenerabil în viitorul energetic al continentului

Opt companii de top din industria energetică și două asociații, SolarPower Europe și WindEurope, au lansat „Choose Renewable Hydrogen” (Alege Hidrogenul Regenerabil), o inițiativă comună care evidențiază rolul esențial al surselor regenerabile de energie pentru a asigura o redresare economică solidă, în linie cu European Green Deal, se arată într-un comunicat de presă.

Semnatarii au cerut Comisiei Europene să ia deciziile corecte pentru viitoarea integrare a sistemului energetic și strategia Europei în ceea ce privește hidrogenul, exploatând întregul potențial al energiei electrice din surse regenerabile de a decarboniza în întregime Europa.

Inițiativa îndeamnă ca, în mijlocul crizei de sănătate cauzate de COVID-19 și a implicațiilor sale economice, Europa să acorde prioritate celor mai eficiente, sustenabile și rentabile modalități de decarbonizare a economiei. Alimentarea directă reprezintă principala metodă de decarbonizare a sistemelor de încălzire și a transportului rutier, dar există și alte sectoare dificil de transformat – cum ar fi unele industrii grele, transportul rutier pe distanțe lungi, aviația și transportul maritim – în care electrificarea directă este insuficientă. Aici hidrogenul regenerabil va juca un rol cheie, reprezentând cea mai rentabilă și durabilă soluție pentru decarbonizarea completă.

Hidrogenul produs în Europa prin electroliză cu ajutorul energiei electrice 100% din surse regenerabile, precum energia solară și eoliană, generează zero emisii de gaze cu efect de seră sau alți poluanți atmosferici, crește securitatea energetică a UE și, atunci când este produs din surse regenerabile conectate la rețea, reprezintă o formă optimizată de cuplare sectorială.

Aurelie Beauvais, CEO interimar al SolarPower Europe, a declarat: „Tehnologiile de energie obținută din surse regenerabile sunt gata să formeze baza European Green Deal. Acestea sunt competitive din punct de vedere al costurilor, foarte scalabile și pot oferi soluții cu adevărat durabile pe bază de hidrogen pentru a definitiva decarbonizarea Europei. Viitoarea „Strategie de integrare a sistemului energetic” și „Strategia privind hidrogenul curat” vor fi esențiale pentru consacrarea modalităților de decarbonizare potrivite pentru Europa: acestea trebuie să se bazeze pe potențialul imens al energiei electrice din surse regenerabile, care va consolida integrarea sectorială, va crea milioane de locuri de muncă și va furniza hidrogen sustenabil necesar pentru modernizarea și decarbonizarea industriilor europene.”

Giles Dickson, CEO WindEurope, a declarat: „Energiile din surse regenerabile reprezintă în prezent aproape jumătate din energia noastră electrică. Dar electricitatea este doar un sfert din consumul nostru total de energie. Restul consumului este generat în mare parte din combustibili fosili, mai puțin eficienți decât electricitatea. Trebuie să electrificăm cât mai mult din restul energiei consumate.  Iar vântul va fi esențial – Comisia Europeană și Agenția Internațională pentru Energie spun că acesta va reprezenta jumătate din energia electrică a Europei până în 2050. Dar nu putem electrifica totul. Unele procese industriale și transportul greu vor trebui să funcționeze pe gaz. Iar hidrogenul regenerabil este cel mai bun gaz. Este complet curat. Acesta va deveni accesibil ca urmare a costului redus al energiei regenerabile. Și va fi energie realizată în Europa, creând locuri de muncă și generând creștere economică în Europa. Hidrogenul în Pachetul de Redresare Economică? Da, dar să fie hidrogen regenerabil!”

Inițiativa “Choose Renewable Hydrogen” include în prezent 10 companii și asociații: Akuo Energy, BayWa r.e., EDP, Enel, Iberdrola, MHI Vestas, SolarPower Europe, Ørsted, Vestas și WindEurope.

Puteți citi scrisoarea deschisă aici:

Scrisoare deschisa catre Frans Timmermans

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *