Nuclearelectrica, lovită dur de deprecierea leului

Producătorul de energie electrică a înregistrat anul trecut pierderi însemnate din cauza cursului de schimb.

“Cheltuielile corespunzătoare veniturilor au avut o creştere de 20%, din care cheltuielile financiare au înregistrat o creştere de 162%, iar cheltuielile de exploatare au avut o creştere de 3%” potrivit raportului administratorului Nuclearelectrica pe anul 2010, publicat de Fondul Proprietatea, cel mai important acţionar privat al companiei.

Creşterea cheltuielilor financiare este datorată, în mare parte, deprecierii monedei naţionale pe parcursului anului trecut, dat fiind că Nuclearelectrica vinde energia produsă în lei, dar are de rambursat credite în valută. “Creşterea importantă a cheltuielilor financiare s-a datorat înregistrării în cursul anului 2010 a diferenţelor de curs valutar nefavorabile, ca urmare a devalorizării leului în raport cu valutele străine în care au fost angajate creditele externe pentru realizarea şi punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la CNE Cernavoda (Euro, CAD, USD). Depăşirea înregistrata de aceste cheltuieli financiare, faţă de prevederea din BVC, a fost de 384%, iar în suma absolută de 290.126 mii lei” se arată în raport.

Cele aproape 69 de milioane de euro au cântărit greu în rezultatul Nuclearelectrica de anul trecut, compania realizând un profit brut cu 82% mai mic decât cel bugetat, iar cea mai mare parte a lui a fost folosit de Nuclearelectrica pentru acoperirea unei părţi din pierderile anilor anteriori. Oricum, şi după folosirea profitului pe anul trecut, pierderea rămâne considerabilă: 395 de milioane de lei, adică 94 de milioane de euro, la cursul mediu de anul trecut.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.