Depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres
Depozitele se află la o medie de 90,12%, conform asociaţiei din sector Gas Infrastructure Europe (GIE), care a prezentat vineri datele actualizate la 5 octombrie. Gradul de umplere îl depăşeşte pe cel din perioada similară a anului trecut, care a a fost de 75%.
Reglementările comunitare nu impun ca statele membre să aibă depozite de gaze (aşa cum se întâmplă în cazul petrolului, unde este obligatoriu să deţină rezerve pentru 90 de zile de consum), iar cele 160 de instalaţii ale celor 18 state comunitare cu depozite conţin în total 1.002 TWh de gaze, mai scrie EFE.
Umplerea în totalitate a acestor depozite cu 1.100 TWh va garanta consumul pentru trei luni, iar cantitatea ar fi insuficientă pentru a face faţă unei întreruperi totale a furnizării de gaze de către Rusia. UE a importat circa 1.800 TWh de gaze din Rusia în 2019, înainte de pandemie, conform centrului de studii Bruegel.
Însă, o parte din aceste gaze, care deja ajung cu greu din Rusia în UE, sunt înlocuite cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care la finele anului vor fi crescut cu peste 60 miliarde de metri cubi (bcm) peste totalul de 80 miliarde metri cubi din 2021, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).
La aceasta se va adăuga compromisul celor 27 de state membre de a economisi în medie 15% din gaze şi 10% din electricitate.
Consumul de gaze în UE în sezonul de toamnă/iarnă 2020/2021 a fost de 3,319 TWh, şi cu un an înainte de 3,216 TWh, conform Reţelei Europene a Administratorilor de Reţele de Transport al Gazelor (ENTSOG).
Această organizaţie a avertizat în iulie asupra importanţei umplerii depozitelor, nu doar pentru a face faţă sezonului rece 2022/2023 ci şi pentru a garanta un nivel minim de rezerve pentru 2023/2024.
UE ar trebui să ajungă la finele iernii cu un grad de umplere a depozitelor de 40% pentru a evita problemele anul viitor, conform calculelor Comisiei Europene.
Teama că preşedintele rus Vladimir Putin ar opri total furnizarea de gaze în UE a determinat cele 27 de state membre să se angajeze că vor umple depozitele în procent de 80% înainte de 1 noiembrie şi de 90% la aceeaşi dată din 2023.
Partenerii europeni au mers dincolo de acest angajament, mai ales că recuperarea economică şi invazia rusă în Ucraina au dus la o explozie a preţurilor şi, potrivit IEA, acest combustibil va continua să fie scump şi în 2023.
Totuşi, preţurile au scăzut sensibil comparativ cu recordul de 349 euro/MWh atins de indicele de referinţă TTF Dutch în august, când ţările comunitare au început să-şi umple depozitele, şi s-au redus până în jurul a 169 euro, dar sunt încă departe de nivelul de 16 euro/MWh din ianuarie 2021.
Până la această dată, patru dintre cele cinci ţări cu cea mai mare capacitate de înmagazinare a gazelor au depăşit nivelul de 90%. Germania a ajuns cu rezervele la 93,03% (228 TWh), Franţa la 97,45% (129 TWh), Italia la 91,94% (177 TWh) şi Ţările de Jos la 92,66% (128 TWh). Al cincilea partener comunitar după capacitatea de înmagazinare, Austria, a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de 82,26% (78 TWh).
Spania, care la negocieri a cerut să fie luate în calcul şi rezervele de gaze naturale lichefiate (GNL), deţine rezerve de 90,92% (32 TWh), în timp ce nu au reuşit să ajungă nici măcar la 80% Ungaria (74%), Bulgaria (77%) şi Letonia (53%).
Nouă state membre nu dispun de depozite de înmagazinare (Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta şi Slovenia), iar normativele europene le obligă să se asigure că o ţară vecină înmagazinează cel puţin echivalentul 15% din consumul său anual.
În afară de aprovizionare, preţul ridicat al produselor energetice reprezintă una dintre principalele preocupări în UE. 15 state membre, printre care Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Belgia, vor să se impună un preţ maxim la achiziţie pentru toate importurile de gaze, iniţiativă cu care nu sunt de acord Germania, Ţările de Jos sau Comisia.
