Ministrul grec al Energiei, la București: Nu trebuie să-i dăm Rusiei niciun motiv de a opri complet livrările de gaze naturale și să dea vina pe guvernele europene

Kostas Skrekas, ministrul Energiei din Grecia, a vorbit la Romanian International Gas Conference care a avut loc la București. Iată principalele declarații:

  • Anul trecut, am exportat 0.7 bcm (miliarde de metri cubi – n.red.) în Bulgaria și în restul țărilor învecinate. Anul acesta, în primele nouă luni, am reușit să exportăm peste 2 bcm. Am triplat cantitatea de gaze naturale exportate în țările aflate la granița de nord.
  • Grecia devine un punct de intrare pentru LNG în Balcani, dar și în Bulgaria, ca țară de tranzit, spre celelalte țări din Sud-Estul Europei.
  • Ne triplăm interconectarea pe energie electrică cu Albania, o dublăm cu Bulgaria. Până la sfârșitul anului, după finalizarea construcțiilor, ne vom dubla capacitatea de interconectare cu Macedonia, dar și cu Italia.
  • Am încercat foarte mult să reducem consumul de energie. Am redus consumul de gaze naturale cu 22% în iunie, 14% în iulie, 14,7% în august. În primele 20 de zile din septembrie, am redus consumul de gaze naturale cu aproape 40%. Asta ne dă oportunitatea de a exporta în Europa cantitatea de gaze pe care nu o consumăm.
  • Căutăm o modalitate de a reduce prețul gazului natural importat în Europa.
  • Nu trebuie să-i dăm Rusiei niciun motiv de a opri complet livrările de gaze naturale și să dea vina pe guvernele europene. Trebuie să găsim un mod de a reduce prețul gazului și de a reduce rapid dependența de gazul rusesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *