Așa cum era și previzibil de altfel, prețul de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, calculat ca medie lunară, a crescut din nou accentuat în august, și a fost cel mai mare din istorie.
555 de lei/MWh. Acesta este prețul mediu al pieței spot de la București pentru luna care tocmai s-a încheiat, potrivit datelor centralizate de pe platforma OPCOM. Cum în luna iulie, prețul mediu a fost de 462 de lei/MWh, la rândul lui un maxim istoric pentru piața de la București, avem așadar o scumpire a prețului mediu spot, în august, de 20%, doar față de luna precentă. 93 de lei/MWh în plus. Asta după ce, în iulie, prețul mediu spot crescuse cu 84 de lei peste cel din iunie, iar în iunie crescuse cu 89 de lei față de prețul mediu din mai.
Comparativ cu august 2020, prețul din august 2021 este, atenție, de trei ori mai mare, în condițiile în care acum un an prețul mediu lunar a fost de 183 de lei/MWh.
Prețul mediu din anul scurs până acum (1 ianuarie-31 august) a ajuns la 346 de lei/MWh.
Record de preț previzibil
Recordul de preț al pieței spot din luna august era previzibil, în condițiile în care prețurile au fost sus toată luna și, mai mult, au fost consemnate mai multe recorduri de preț, zilnice și orare.
Astfel, a fost stabilit un nou record orar al pieței spot. Energia cu livrare în data de 6 august, la ora 21.00, s-a tranzacționat la prețul de 1.031 de lei/MWh. A fost cel mai mare preț spot înregistrat vreodată pe piața de la București, precedentul record fiind de 1.000 de lei, preț atins pentru energia livrată în seara zilei de 3 august.
De asemenea, tot în august 2020 a fost atins și un nivel record al prețului mediu zilnic. Astfel, prețul mediu zilnic al pieței pentru ziua următoare pentru energia tranzacționată în data de 2 august cu livrare 3 august a fost de 672 de lei/MWh. A fost cel mai mare nivel zilnic înregistrat vreodată, precedentul record fiind stabilit în data de 29 iulie, pentru energia livrată în 30 iulie: 645 lei/MWh.
Astfel, luna august vine cu un nou record al tuturor timpurilor pentru piața spot de energie electrică, după ce acest lucru a fost valabi și în lunile iulie, iunie și mai.
Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania.
De ce este prețul spot important inclusiv pentru facturile clienților casnici de energie electrică, citiți aici:
România are din nou cel mai mare preț spot al energiei electrice din Europa. De ce este acest preț important pentru clienți