Lukoil România, obligată de instanţă să plătească daune de 17 milioane de euro unei firme de distribuţie. Compania poate face recurs

Lukoil România, care administrează reţeaua de 300 de staţii de distribuţie a carburanţilor operate de compania rusă în România, a pierdut apelul înaintat după ce Tribunalul Bucureşti a obligat-o la plata de daune în valoare de 17,1 milioane de euro către una dintre firmele care aproviziona benzinăriile cu produse non-petroliere. Firma a intrat în insolvenţă.

“Respinge apelul declarat împotriva încheierii din data de 18.09.2017 ca fiind rămas fără interes. Respinge apelul declarat împotriva încheierii din data de 28.06.2017 şi împotriva sentinţei civile ca fiind nefondat. Respinge cererea apelantului-pârât de obligare a intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi data de 15.10.2018”.

Decizia apare pe portalul instanţelor de judecată. Lukoil ajungând în apel cu un dosar pe care îl pierduse iniţial la Tribunal, anul trecut, cu firma Inter Distribution Company din Bucureşti, fost distribuitor exclusiv de produse FMCG pentru benzinariile sale.

Atunci,Tribunalul a decis să se rezilieze contractul dintre cele două firme, “din culpa exclusivă a pârâtei”, adică a Lukoil.

Contractul fusese semnat în 2008, Lukoil a fost obligată la plata de daune-interese de 17,1 milioane de euro, iar compania a făcut apel, pe care l-a pierdut zilele trecute.

Inter Distribution Company, care avea, potrivit relatărilor din presă, contract cu Lukol până în 2017, a intrat în insolvenţă, în 2011. Firma a depus ultimul său bilanţ în 2015 şi în acel an avusese un profit de 8,2 milioane de lei, la venituri de 13 milioane.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *