Linia Transelectrica propusă spre finanțare din Fondul de Modernizare va permite amplasarea a aproape 700 MW noi în regenerabil în Dobrogea

Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud, aflată pe lista celor 20 de proiecte strategice de importanță națională ale CNTEE Transelectrica SA, este investiția pentru care Compania a depus aplicație de finanțare din bugetul Fondului pentru Modernizare la Banca Europeană de Investiții, arată Transelectrica într-un comunicat.

Valoarea eligibilă a obiectivului investițional este de aproximativ 23 de milioane de euro.

Investiția propusă este inclusă și în lista principalelor proiecte pentru dezvoltarea rețelei electrice de transport din Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), care reprezintă angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei și climei stabilite pentru anul 2030, mai arată compania.

“Implementarea proiectului Noua Linie Electrică Aeriană 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud va contribui la dezvoltarea rețelei electrice de transport din zona Dobrogea, respectiv la securitatea, flexibilitatea și adecvanța Sistemului Energetic Național, oferind premisele punerii în funcțiune a unor noi capacități de producție de energie din surse regenerabile.

Proiectul va permite integrarea unei producții suplimentare de energie electrică din surse regenerabile de circa 685 MW în zona Dobrogea, raportat la orizontul de timp 2025. De asemenea, va asigura o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 16.000 de tone pe an”, informează Transelectria.

“Noua linie de 400 kV dintre Constanța Nord și Medgidia Sud are un rol important în procesul de reconfigurare a sistemului energetic și a rețelei electrice de transport în acord cu noile direcții stabilite prin pachetele legislative europene „Green Deal” și „Fit for 55”. Acest proces complex a fost inițiat de CNTEE Transelectrica SA prin elaborarea listei celor 20 de proiecte strategice, în contextul trecerii graduale la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziția energetică impune o adaptare rapidă a rețelei electrice de transport și intensificarea ritmului de extindere a acesteia prin noi investiții”, mai arată compania națională.

Aplicația pentru finanțarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a proiectului propus de CNTEE Transelectrica SA a fost transmisă către Banca Europeană de Investiții, ieri, 14 septembrie 2021, alături de alte 8 proiecte ale Complexului Energetic Oltenia.

Toate aceste proiecte se încadrează în obiectivele definite prin Directiva UE care își propune rentabilizarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și sporirea investițiilor care conduc la îndeplinirea țintelor stabilite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *