Începe programul de instalare a panourilor fotovoltaice acasă cu bani de la stat. AFM invită instalatorii să se înscrie

Administraţia Fondului de Mediu invită firmele de instalatori să se înscrie, în perioada 25 ianuarie-1 martie, în programul de instalarea a panourilor fotovoltaice prin care 30.000 de persoane fizice pot primi o subvenţie de 20.000 de lei dacă îşi instalează un sistem fotovoltaic. Instituţia aminteşte persoanelor fizice că pot accesa programul guvernamental doar prin intermediul acestor instalatori.

“Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electric ă, în vederea acopeririinecesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională în perioada 25 ianuarie – 01 martie 2019”, arată AFM într-un comunicat.

“Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va realiza prin intermediul instalatorilor, după încheierea etapei de validare a instalatorilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției – www.afm.ro”, mai arată instituţia.

“Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, con ţinutul dosarului de validare și alte informații privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1287/2018, disponibil pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice”, spune AFM

Citeşte şi:

Ce trebuie să faci pentru a lua cei 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice acasa

Posibil impediment

Programul a stârnit interesul  multor personae fizice, dar este o problemă. Cum el se face prin firmele de instalatori, unii dintre ei spun că nu sunt extrem de interesaţi să participe, pentru că, în condiţiile în care montajul la clienţi se face iniţial pe banii instalatorilor, există riscul să nu poată apoi recupera cei 20.000 de la stat, pe motiv că fondurile au fost epuizate.

„Dupa ce am studiat în detaliu „Ghidul de Finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională” am ajuns la o concluzie nu tocmai favorabila pentru noi ca instalator. Printre articolele menţionate în ghid scrie că noi ca instalatori putem să încasăm contravaloarea sistemului în contul nostru din trezorerie doar în limita bugetului disponibil la Fondul pentru Mediu. Dubiul nostru este referitor la riscul de a instala aceste sisteme si neincasarea contravalorii acestora”, ne-a declarat Paul Varga, administrator la firma Green Seiro SRL din Sibiu.

Detalii, aici:

Programul de 20.000 de lei de la stat pentru fotovoltaice acasă, un posibil prim impas: instalatorii se codesc deja să participe, de teamă că nu-şi vor primi banii

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *