Hidroelectrica nu mai are apă și cere ANRE liberalizarea pieței de energie în avans. Amenință voalat cu forța majoră DOCUMENT

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al țării, a transmis Autorității de Reglementare (ANRE), o solicitare scrisă în care arată că, potrivit prognozelor meteo, producția de electricitate a companiei  va scădea cu până la 33% în următoarele luni, iar compania nu poate asigura necesarul de consum pentru piața reglementată fără a suferi pierderi majore și cere liberalizarea în avans a pieței, de la 1 iulie. În aprilie, Dunărea a avut cel mai mic debit din ultimii 180 de ani, spune compania.

Scrisoarea Hidroelectrica, semnată de toți membrii Directoratului și trimisă președintelui ANRE, Dumitru Chiriță, arată că prognozele meteo primite la finalul lui aprilie arată o scădere semnificativă față de energia estimată a fi fost produsă inițial, în lunile următoare.

“Pe fondul debitelor deficitare, înregistrate începând cu luna aprilie, producția de energie electrică a Hidroelectrica SA va continua să consemneze o scădere, și în următoarele trei luni, cu abateri lunare cuprinse între -23% și 33% față de energia estimată a fi produsă, conform PWRSYM”, arată compania.

Astfel în luna mai, scăderea va fi de 33,3% (de la 1,75 TWh prognozat la 1,17 TWh în condițiile de acum), de 28,8% în iunie și de 23,5% în iulie, în aceste ultime două luni compania urmând să producă, din cauza lipsei apei, doar puțin peste 1 TWh.

“Cauza principală a acestor abateri negative ale producției Hidroelectrica SA față de PWRSYM o reprezintă hidraulicitatea deficitară înregistrată începând cu luna octombrie 2019 pentru debitele Dunării și Oltului, raportat la mediile multianuale. (…) De remarcat este faptul că debitul Dunării, înregistrat în luna aprilie 2020 (respectiv 3.435 mc/s), reprezintă o abatere de -56,52% față de media multianuală, valoarea înregistrată fiind cea mai mică din ultimii 180 de ani”, arată compania.

De unde să se taie curentul?

Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt obligate, potrivit legii și ordinelor ANRE, să vândă o anumită cantitate de energie produsă furnizorilor de ultimă instanță, pentru consumul populației, în acest an, la prețuri reglementate de ANRE, pe sistemul cost de producție plus marjă de 5%, mult mai mici decât prețul din piață. În prima jumătate a acestui an, Hidroelectrica trebuia să vândă 1,8 TWh la prețul de 102,5 lei MWh, iar Nuclearelectrica 1,08 TWh la 188 de lei. Companiile au obligația să vândă cantități reglementate la prețuri reglementate și în al doilea semestru al anului, piața urmând să fie liberalizată la 1 ianuarie 2020.

Numai că Nuclearelectrica a câștigat în instanță suspendarea Ordinului ANRE care impunea cantități și prețuri reglementate, ceea ce face imposibil, teoretic, pentru ANRE, să mai decidă asupra cantităților și prețurilor reglementate pentru al doilea semestru al anului.

Hidroelectrica este așadar în situația în care are mai puțină apă și trebuie să onoreze contractele și pentru piața reglementată (la prețuri mici), și pe cele semnate pe piața liberă, la prețuri mari, ale pieței. Și a ales să solicite să nu mai livreze la reglementat, spunând că, dacă va fi obligată să facă acest lucru va trebui să cumpere energie din piață, la preț mare, ca să o revândă la reglementat, la preț mic, ceea ce îi aduce pierderi și ceea ce, în esență, a constituit și cauza pentru intrarea în insolvență a companiei, în anii trecuți.

Ca atare, compania, folosindu-se și de decizia favorabilă pentru Nuclearelectrica, solicită ANRE să liberalizeze piața în avans, la 1 iulie, situație în care nu mai are obligații fixate de reglementator pentru această piață. Hidroelectrica spune că astfel pot apărea “perturbări pe piața de energie cu efect social greu de estimat”.

Forța majoră

Interesant este și că Hidroelectrica amenință, voalat, cu posibilitatea de a declara forța majoră, în condițiile în care prognozele actuale arată că va avea și în continuare apă mai puțină. Fără a o scrie în scrisoare, conducerea companiei a arătat că Hidroelectrica a declarat starea de forță majoră în anii 2011 și 2012, iar prognozele de acum arată un deficit similar celor din acei ani.

Cităm pasaje din scrisoarea trimisă de companie:

“În cazul menținerii abaterilor negative cuprinse intre -23% si -33% pentru energia estimata a fi produsa in perioada august decembrie 2020 fata de PWRSYM, HIDROELECTRICA S.A. se va putea afla in situatia in care va fi nevoita:

o            sa rezilieze contracte aferente pietei concurentiale de energie electrica sau

o            sa achizitioneze energia electrica din piata, in anumite luni din perioada mentionata, la un pret mai mare decat cel de vanzare .pe piata reglementata, pentru a putea raspunde solicitarii A.N.R.E. de furnizare a energiei electrice pe piata reglementata”

––––––

“HIDROELECTRICA SA a declarat starea de forta majora in anii 2011 si 2012, iar prognozele pentru perioada mai-iulie 2020 inregistreaza o caracteristica hidrologica deficitara, cu specificații similare anilor 2011 si 2012;

Presiunile asupra bugetului companiei, datorita situatiei hìdrologice deficitare, precum  si obligativitatea livrarii unei cantitati insemnate de energie electrica la pret reglementat (situatie similara cu anul 2012) si implicit diminuarea cantitatilor disponibile a fi tranzactionate in mod concurential, au constituit doi factori care au condus la intrarea in insolventa a HIDROELECTRICA SA in anul 2012”

––––––

“HIDROELECTRICA S.A. isi asuma cu responsabilitate si fermitate rolul de pilon central al sigurantei sistemului energetic national, astfel incat strategia companiei are in prim plan indeplinirea obligatiilor ce ii revin si pentru viitorul „Program de iarna 2020-2021“. Obligativitatea de vanzare pe piata reglementata a unor cantitati insemnate pe „varful de sarcina zilnic” va crea o presiune suplimentara, cu efecte negative semnificative, ale caror implicatii sunt dificil de estimat pentru indeplinirea respectivului “Program de iarna 2020-2021”

––––––

“In consecinta, va solicitam sa analizati posibilitatea emiterii unui act administrativ privind liberalizarea completa a pietei de energie electrica incepand cu data de 01.07.2020, in conformitate cu prevederile si reglementarile UE. Demersul nostru este orientat in totalitate pentru solutionarea evitarii unor perturbari pe piata de energie cu efect social greu de estimat în lipsa unor masuri eficiente, care sa antreneze un efort comun al tuturor partilor implicate”.

Vedeți mai jos scrisoarea trimisă de Hidroelectrica ANRE

Adresa-Hidroelectrica-nr.-51737-din-11.05.202

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *