mn

Guvernul nu ştie încă dacă va goli conturile Hidroelectrica de peste 2 miliarde de lei, aşa cum cer americanii de la FP. “Analizăm”

Ministerul Energiei a transmis, oficial, că încă analizează cum să voteze în AGA de peste două săptămâni, în care Fondul Proprietatea cere dividende din tot profitul istoric al Hidroelectrica pe anul trecut, plus un miliard de lei din rezerve. În total, mult peste 2 miliarde de lei, din care bugetul de stat ar primi 80%.

“Avand in vedere adresa dumneavoastra, inregistrata cu numarul 180432 din 02.05.2018, privind modalitatea de vot a reprezentantului Ministerului Energiei, in calitate de actionar majoritar al Hidroelectrica S.A.,  va comunicam ca mandatul de vot al reprezentantului80% actionarului Statului Roman, prin Ministerul Energiei, in Adunarea Generala a Actionarilor din data de 17.05.2018 va fi fundamentat in temeiul unei analize economico-financiare care este in curs de realizare”.

Acesta este răspunsul Ministerului Energiei la o solicitare trimisă de noi în care ceream detalii despre ce poziţie va avea Ministerul, în calitatea sa de acţionar majoritar la Hidroelectrica,în cadrul şedinţei AGA în care Fondul Proprietatea cere ca tot profitul Hidroelectrica de anul trecut, cel mai mare din istorie, să fie distribuit ca dividende, şi mai cere şi alocarea de dividende suplimentare de un miliard de lei din rezervele companiei.

“1.Aprobarea repartizării a 100% din profitul net distribuibil acţionarilor aferent anului 2017 sub formă de dividende

2.Aprobarea distribuirii sumei de 1.000.000.000 de lei către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social al societăţii, din rezultatul reportat reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare. Dividendul brut repartizat din rezultatul reportat se va cumula cu cel distribuit din profitul net aferent anului 2017”.

Acestea sunt cele două puncte pe care Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, le-a solicitat pentru a fi discutate în şedinţa Adunării Generale Ordinare a acţionarilor din data de 17 mai.

Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, după cum a declarant recent Bogdan Badea, directorul general al companiei.

Citeşte şi:

Hidroelectrica, profit în creştere cu 20% în primul trimestru. Plan pentru capacităţi noi de 140 MW până în 2020

Fondul Proprietatea deţine o participaţie de 20% la Hidroelectrica, aşadar, dacă propunerea sa va avea acceptul statului roman, care deţine 80%, prin Ministerul Energiei, va primi 20% din toate sumele disponibilizate.

Aşadar, la un calcul grosier, în cazul în care ce vor americanii de la FP va primi acceptul statului roman, Hidroelectrica va trebui să plătească circa 2,3 miliarde de lei acţionarilor săi, adică statul roman şi FP. În urma acestei afaceri, statul ar primi peste 1,8 miliarde de lei, iar Fondul Proprietatea jumătate de milliard.

Amintim că, în luna februarie, Guvernul adoptat un memorandum prin care companiile de stat vor acorda acţionarilor dividende în  valoare de cel puţin 90% din profitul pe anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.