Gazul s-a scumpit pe piața spot din România cu 20% de pe o zi pe alta, după limitarea severă și bruscă a importurilor rusești

Gazele vândute pe pieța din România erau sensibil mai ieftine decât cele de pe piețele europene, după ce ultimele au crescut puternic în ultima perioadă, pe fondul limitării livrărilor prin nordul Europei, în condițiile în care tot continentul stochează acum din greu gaze pentru iarnă. Limitarea bruscă a importurilor rusești “a rezolvat” însă situația: gazele s-au scumpit în România cu 20% imediat.

Prețul mediu ponderat al pieței spot de gaze naturale la Bursa Română de Mărfuri (BRM) era, joi la ora 18.00, de 1.025 de lei/MWh de gaz, pentru gazele cu livrare în data de 19 august, prețul maxim al zilei fiind de 1.111 lei.

Cu o zi înainte, pentru tranzacțiile încheiate pe 17 august cu livrare în data de 18 august, prețul mediu a fost de doar 854 de lei.

Așadar, de la o zi la alta, prețul spot al gazelor pe piața de la București a crescut cu 171 de lei/MWh, sau cu 20%.

Creșterea de preț a survenit în condițiile în care, pe 18 august dimineața datele operatorului de transport și sistem al gazelor din România, Transgaz, arătau o diminuare drastică a importurilor de gaze, practic aproape de zero comparativ cu fluxurile obișnuite de import, fără să existe știri sau avertizări anterioare acestei opriri bruște a importului. Dimineață intrau în România, prin punctul Kardam-Negru Vodă gaze din rețeaua bulgară într-un volum de doar 4,8 milioane de metri cubi, și ieșeau spre rețeaua ungară, pe la Arad-Csanadpalota (tranzit, de fapt), 4,5 milioane de metri cubi de gaze. Așadar, importurile fizice de gaze ale României urmau să fie de doar 300.000 de metri cubi, o cantitate infimă în raport cu cea obișnuită, circa 4-5 milioane de metri cubi. Ulterior, fluxurile au mai crescut (total import 6,3 milioane, export spre Ungaria 4,2 milioane, pe datele Transgaz de la ora 17.00) dar imporrtul net al României este încă mult sub cel cu care ne obișnuise.

Această sistare bruscă a importurilor a fost așadar de natură să crească prețurile pe piața românească cu 20% într-o singură zi, în condițiile în care nimic nu prevestea o limitare a livrărilor și în condițiile în care prețurile din România erau semnificativ sub cele europene, referința pentru zona noastră fiind CEGH, hubul vienez.

Astfel, în data de 17 august, deci cu o zi înainte de căderea importurilor de la noi,  prețul de închidere al pieței spot de la CEGH era de 226 de euro/MWh de gaze, echivalentul a peste 1.100 de lei/MWh, în condițiile în care pe piața spot de la București, prețul era, cum am spus mai sus, de doar 854 de lei.

Deci piața de la București era cu aproximativ 250 de lei, sau, grosier, cu 50 de euro/MWh mai ieftină comparativ cu CEGH.

După ziua în ziua în care a căzut importul și a crescut și prețul spot de la noi, ecartul s-a redus la doar 16 euro/MWh.

Pe piața la termen la BRM, s-a efectuat o singură tranzacție, cu vânzare de gaze pentru luna septembrie, în data de 18 august . Și acolo prețul a crescut mult. A fost de 964 lei/MWh, în condițiile în care în precedenta tranzacție pe această scadență, la 12 august, era de 850 de lei.

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a spus ieri, în ziua în care au căzut importurile că “furnizorii au nominalizat azi mai puțin față de zilele precedente, cu vreo trei milioane de metri cubi mai puțin”, fără să spună inițial însă despre ce furnizor este vorba. Ulterior însă, a admis că este vorba despre WIEE, o firmă controlată indirect de Gazprom, prin care, înainte de criza ucraineană, se făceau în mod tradițional importurile de gaze rusești ale consumatorilor români. El a spus că WIEE nu a sistat importul ci doar l-a redus, posibil fiind să nu existe suficientă cerere din partea consumatorilor români.

Totuși, volumul tranzacţionat joi pe piaţa pentru ziua următoare a BRM a fost de 27,7 GWh, cu 7,3 GWh, sau 36% peste cel de miercuri.

Citește și:

Producția de gaze noi din Marea Neagră a BSOG va crește cu un milion de metri cubi pe zi, 33%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *