Firea refuză să plătească vreun ban ELCEN din datoria pe care a acumulat-o RADET-ul Primăriei. Pe ce se bazează

RADET va intra cel mai probabil în faliment, dar nu va mai avea nimic, în condiţiile în care toate activele au fost trecute pe noua firmă a Primăriei, Termoenergetica. RADET are însă însă de dat producătorului de energie electrică şi termică Elcen peste un miliard de lei, datorie redusă de la 3 miliarde, în contul energiei termice livrate dar neplătite. Deşi RADET este în curtea ei, Primăria nu recunoaşte că are ceva de plată şi aduce în sprijinul său o decizie mai veche a Înaltei Curţi şi un pounct de vedere al Consiliului Concurenţei, iar Elcen ar rămâne cu…nimic din executarea RADET. Vor urma lupte în instanţă şi, chiar dacă acum Primăria susţine că nu trebuie să plătească nimic, Elcen i-ar putea cere până la 3 miliarde de lei.

În condiţiile în care RADET se îndreaptă spre faliment,  Primăria Capitalei vrea să scape de plata datoriilor vechi pe care regia de termoficare Bucureştiului le are către furnizorul său de energie termică, Electrocentrale Bucureşti, ştiind că nu mai există pericolul sistării energiei termice, din moment ce tot ce avea RADET se transferă la noua firmă a Primăriei, Termoenergetica. Suma este de peste un miliard de lei, şi a fost deja redusă de la trei.

Într-un drept la replică trimis după publicarea acestui articol, Primăria susţine că nu trebuie să plătească nimic din datoria Regiei pe care o deţine în contul energiei termice livrate de Elcen şi neplătite. În susţinerea afirmaţiilor sale, Primăria a trimis şi o decizie a Înaltei Curţi dar şi un punct de vedere al Consiliului Concurenţei, pe care vi le prezentăm ataşat.

Iată, integral, ce spune Primăria pe această temă:

“Primăria Capitalei precizează că existența unei creanțe între ELCEN și RADET nu implică automat că PMB ar avea datorii la ELCEN, așa cum se afirmă în materiale de presă publicate astăzi în mediul online.

Acest fapt este dovedit clar prin 2 documente clare: Decizia nr. 647 din 6 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și o adresă a Consiliului Concurenței

Primăria Capitalei nu datorează niciun ban ELCEN

Decizia ICCJ menționată, prin care o parte a acestei creante a facut obiectul unei actiuni oblice a ELCEN asupra PMB, arată clar că între ELCEN și PMB București nu este încheiat un contract direct. Primăria Capitalei nu a preluat de la RADET niciodată datoria pe care această regie o avea la ELCEN.

Plata, de către PMB, a datoriei RADET față de ELCEN ar reprezenta ajutor de stat, susține Consiliul Concurenței

În plus, dacă „Primăria Capitalei ar plăti datoria RADET către ELCEN din fonduri publice (…) măsura ar putea reprezenta ajutor de stat”, fiind creat astfel un avantaj pentru regie, susține Consiliul Concurenței. Precizările datează din februarie, ca răspuns la o solicitare din ianuarie 2019, prin care aceasta descria starea de fapt din punct de vedere financiar și solicita un punct de vedere cu privire la posibilitatea ca plata datoriei RADET de către PMB să fie considerată ajutor de stat.

Raspunsul CC fiind afirmativ, se confirmă că plata de către Primăria Capitalei a datoriei pe care RADET o are față de ELCEN ar constitui ajutor de stat, așadar ar însemna o ilegalitate.

Consiliul Concurenței a reținut, totodtă, că nu există o obligație legală a PMB de a achita, cu titlul de despăgubire, suma de 1,095 miliarde de lei către ELCEN, în locul RADET”.

Puteţi citi documentele mai jos:

raspuns Consiliul Concurentei

Decizie Inalta Curte de Casatie si Justitie

Aşadar, în condiţiile în care cel mai probabil RADET va intra în faliment, dar asta după ce activele sale care concură la derularea serviciului de termoficare au trecut la noua societate Energetica, rămâne practic fără nimic, iar producătorul de energie electrică şi termică nu mai are ce recupera de la el.

O soluţie tipic românească de a “plăti” datoriile, pentru care Primăria arată că are bază legală, dar pe care  Elcen a anticipat-o,  iar societatea, aflată şi ea în insolvenţă, la cerere, a contractat deja servicii juridice pentru a recupera datoria de la Primărie.

După cum scriam AICI, comitetul creditorilor Elcen a decis, în şedinţa sa din 29 ianuarie „aprobarea iniţierii de către Sierra Quadrant Filiala Bucureşti SPRL a demersurilor pentru solicitarea de oferte servicii juridice în vederea demarării procedurilor de recuperare de la Primăria Municipiului Bucureşti a sumelor datorate Electrocentrale Bucureşti SA”. Sierra Quadrant este administrator judiciar al Elcen.

Pe de altă parte, datoriile bugetare ale Elcen, accumulate şli din cauza faptului că Radet nu a plătit facturile, ar putea fi şterse, pe baza unui mecanism pe care îl puteţi citi aici:

Guvernul şterge datoriile bugetare ale producătorilor de electricitate de stat. Vizate sunt Complexul Hunedoara şi Elcen

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *