Exxon renunţă la parteneriatele cu firma rusă de stat Rosneft

Grupul petrolier american Exxon Mobil Corp a anunţat miercuri că se va retrage din societăţile mixte pe care le are cu grupul rus Rosneft, citând sancţiunile adoptate de SUA şi Uniunea Europeană, informează Reuters, citată de Agerpres.

‘Compania se aşteaptă să demareze în mod oficial retragerea în cursul anului 2018’, a informat Exxon într-un comunicat remis autorităţilor de reglementare. Exxon a adăugat că va înregistra pierderi 200 de milioane de dolari de pe urma retragerii din acordul cu Rosneft în bilanţul contabil pe trimestrul patru 2017.

Decizia reprezintă o modificare radicală de poziţie pentru Exxon, care în trecut s-a opus sancţiunilor impuse Rusiei pentru invadarea peninsulei Crimeea, apreciind că aceste sancţiuni penalizează companiile americane care vor să opereze în Rusia, cel mai mare producător mondial de petrol.

În anul 2012, Exxon şi Rosneft au pus la punct un parteneriat pentru a investi până la 500 de miliarde de dolari în dezvoltarea rezervelor de petrol din zona arctică a Rusiei precum şi în Marea Neagră. Colaborarea dintre Exxon şi Rosneft a fost salutată chiar şi de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, având în vedere că urmau să fie efectuate explorări timp de mai multe decenii în unele din cele mai neaccesate câmpuri petrolifere.

Însă acest proiect a fost afectat de sancţiunile introduse în 2014 de SUA şi Uniunea Europeană pentru invadarea peninsulei Crimeea, sancţiuni care au fost înăsprite anul trecut după ce Rusia a fost acuzată de implicare în alegerile din SUA. Aceste sancţiuni interzic cetăţenilor americani să aibă afaceri cu o serie de persoane care se află pe o lista neagră, listă pe care este inclus şi directorul Rosneft, Igor Sechin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *