Enel Green Power România a cumpărat mai multe firme ale lui Muntmark, cunoscutul dezvoltator de proiecte regenerabile 

Enel Green Power România a cumpărat mai multe companii controlate de cunoscutul dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă Emanueal Muntmark, potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial.

Enel Green Power, divizia de regenerabile a grupului Enel, a cumpărat trei firme controlate de cunsocutul om de afaceri Emmanuel Muntmark. Astfel, este vorba despre Potoc Power Park SRL, Wind Energy Green Park SRL și Toplet Power Park SRL, toate controlate de Muntmark în proporție de 94%, care au intrat în portofoliul Enel Green Power la data de 21 ianuarie.

Cel mai probabil este vorba despre firme care derulează proiecte în domeniul producției de energie din surse regenerabile. Din cercetările noastre de până acum, se pare că niciuna dintre aceste firme nu are încă aviz tehnic de racordare (ATR) de la Transelectrica pentru vreo viitoare capacitate de producție, deci este posibil ca proiectele să fie încă la un stadiu incipient.

Cine este Muntmark

Emanuel Munbtmark este un personaj foarte cunoscut în piața de energie din România. Stabilit acum în Monaco și cu cetățenie suedeză, el deține direct firma Monsson, cunoscut dezvoltator de parcuri eoliene și deținător de parcuri și, mai important, de numele său se leagă construcția marilor capacități de producție din regenerabil, demers început înainte de 2010. Muntmark s-a ocupat de mai multe proiecte, pe care ulterior le-a vândut. Este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene din România, fiind considerat responsabil,(estimare de acum acum zece ani) de construcția a circa 900 MW instalați în parcuri eoliene. El a vândut, de exemplu, cehilor de la CEZ proiectul parcului eolian de 600 MW de la Fântânele-Cogealac din Dobrrogea (cel mai mare din România și cel mai mare parc eolian de uscat din Europa). Și tot el a vândut proiectul parcului eolian al Petrom, compania petrolieră vânzând apoi parcul după mai mulți ani de operare.

Citește și:

Cunoscutul Emanuel Muntmark începe un parc fotovoltaic gigantic în Arad, de 700 MW și 700 mil. euro. Ar fi cel mai mare din România

Potrivit datelor de pe site-ul Monsson, compania are acum un portofoliu de 2.100 MW construiți în eolian și fotovoltaic. Este prezentă, atât cu proiecte de generare de energie, câ și cu instalații de desalinizare, în 14 state, în Europa, Asia, America de Nord și Noua Zeelandă

Enel are planturi mari în regenerabile în România

Carlo Pignoloni, country manager al Enel România, a declarat că grupul energetic italian va investi masiv în România, în regenerabile și în rețele care să permite o mai mare integrare a regenerabilelor, alături de stocare

“Suntem unul dintre actorii tranzitiei energetice in lume. În Romania avem companii perfect aliniate tranziției energetice, vrem să investim în regenerabile, în eficiență, de exemplu pentru transport si clădiri, în rețele digitalizate, și să rămânem un actor mare în piața liberă. Planul nostru strategic prezentat în noiembrie anul trecut arată că vom investi masiv în regenerabile și rețele în România. Trebuie sa fim pragmatici, o lege în Parlament care transcrie directivele europene și poate reprezenta o mare oportunitate. Pe regenerabile este enorm de mult de făcut, și, cu atât mai mult cu tranziția energetică, (proiectele -n.red.) vor avea suuces pe termen scurt”, a spus Pignoloni la Zf Power Summit, în februarie.

“Volumul capacităților în regenerabil planuită – vrem să investim foarte mult, depinde de condițiile de piață. Regenerabilele duc costul energiei în jos, și depinde de mediul concurențial. Cu cât vor fi mai bune condițiile de piata, cu atât mai mult vom putea investi”, a conchis oficialul companiei italiene.

Enel Green Power deține în România capacități eoliene și fotovoltaice de 534 MW, și, în anul 2020, a avut o cotă de 2,5% din producția națională de electricitate. La nivel global, Enel Green Power operează capacități instalate în eolian de fotovoltaic de circa 49.000 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *