Cunoscutul Emanuel Muntmark începe un parc fotovoltaic gigantic în Arad, de 700 MW și 700 mil. euro. Ar fi cel mai mare din România

Investitorul care este implicat în construcția parcului eolian gigantic de la Arad, de 700 MW și 700 de millioane de euro, este cunoscutul om de afaceri Emanuel Muntmark, de care se leagă mare parte din investițiile pe care le are România în regenerabile acum.

O știre Agerpres de acum câteva ore anunța că un grup de investitori, a căror identitate nu a fost dezvăluită, ar intenționa să construiască un parc fotovoltaic gigantic în Arad, aproape de granița de vest a țării. Ar fi vorba despre un parc fotovoltaic de 700 MW, care, dacă se va și face, va fi cel mai mare de acest fel din România, de departe, care s-ar întinde pe aproape 1.100 de hectare, pe raza localităților arădene Grăniceri și Pilu, foarte aproape de granița cu Ungaria.

Știrea a ajuns în presă pentru că azi a avut loc o dezbatere publică la Consiliului Judeţean Arad privind oportunitatea construirii obiectivului, de care primarii celor două localități ar fi fost deja înștiințați de reprezentantul dezvoltatorului.

Potrivit datelor publice consultate de noi, dezvoltatorul parcului este firma West Power Investments SRL. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, compania, care a fost înființată anul trecut, este controlată, cu 94%, de cunoscutul Emanuel Muntmark, restul fiind deținut, în părți egale (2,5%) de Buliga Florin Trifan și Buliga Dinu Vasile și de Cătălin Mrejeru (1%).

De altfel, o persoană numită Sorin Buliga, care apare în știrea Agepres, este cea care a prezentat oamenilor de acolo această investiție.

„Este un proiect fotovoltaic de o anvergură mare, cu un impact major asupra sistemului energetic naţional şi în principal asupra judeţului Arad, legat de siguranţa energetică. Discutăm de energie verde, în condiţiile în care Europa se îndreaptă tot mai mult spre energie verde, pentru protecţia mediului. Ocupăm nişte terenuri foarte slab productive sau neproductive, terenuri arabile, nu păşune. Investiţia este de aproximativ 700 de milioane de euro. Se doreşte instalarea de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de peste 1.000 de hectare de teren, cu o putere instalată de 700 MW”, a declarat Buliga, citat de Agerpres. El a făcut declarația după dezbaterea la care au participat autorităţi locale, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi diverse asociaţii de protecţie a mediului sau alte ONG-uri.

Cine este Muntmark

Emanuel Munbtmark este un personaj foarte cunoscut în piața de energie din România. Stabilit acum în Monaco și cu cetățenie suedeză, el deține direct firma Monsson, cunoscut dezvoltator de parcuri eoliene și deținător de parcuri și, mai important, de numele său se leagă construcția marilor capacități de producție din regenerabil, demers început înainte de 2010. Muntmark s-a ocupat de mai multe proiecte, pe care ulterior le-a vândut. Este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene din România, fiind considerat responsabil,(estimare de acum acum zece ani) de construcția a circa 900 MW instalați în parcuri eoliene. El a vândut, de exemplu, cehilor de la CEZ proiectul parcului eolian de 600 MW de la Fântânele-Cogealac din Dobrrogea (cel mai mare din România și cel mai mare parc eolian de uscat din Europa). Și tot el a vândut proiectul parcului eolian al Petrom, compania petrolieră vânzând apoi parcul după mai mulți ani de operare.

Potrivit datelor de pe site-ul Monsson, compania are acum un portofoliu de 2.100 MW construiți în eolian și fotovoltaic. Este prezentă, atât cu proiecte de generare de energie, câ și cu instalații de desalinizare, în 14 state, în Europa, Asia, America de Nord și Noua Zeelandă

Ce spun primarii din Arad

Primarul comunei Grăniceri, Petru Bătrînuţ, spune că investiţia ar putea crea multe locuri de muncă şi ar aduce sume importante la bugetul local.

„Investiţia va aduce bunăstare comunei Grăniceri, prin ceea ce înseamnă impozitele şi taxele plătite de către investitor bugetului local. Am studiat un proiect similar din Spania, iar pe perioada implementării se poate ajunge la 1.200 de locuri de muncă create. Pentru mentenanţă vor fi angajaţi zeci de muncitori”, a declarat primarul.

Primarul comunei Pilu, Dan Drăgan, declarase la începutul lunii, că investitorii au început procedurile de achiziţie de terenuri şi că suprafaţa totală folosită ar urma să fie de 1.300 de hectare de terenuri din cele două comune, pentru că vor fi construite şi drumuri sau clădiri administrative.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *