Cum ar putea gazele offshore să construiască România dezvoltată și care sunt hopurile de care trebuie să ne ferim OPINIE

Opinie de Alexandru Coita, preluată de la EM360.ro

Pe 21 iunie a fost anunțată decizia oficială de exploatare a gazelor offshore din Marea Neagră. O decizie așteptată, o decizie mult întârziată și care pentru marea majoritate a românilor se traduce în căldură iarna și gaze ieftine.

Dar chiar așa stau lucrurile?

Adevărul este că Neptun Deep poate să însemne mai mult decât atât, dar se poate și împotmoli în meandrele economiei globale și hățișul legislativ local ți european. Ce putem spera de la gazele offshore și ce trebuie să ne ferim?

În primul rând, cifrele. Estimată a fi finalizată în 2027, investiția de 4 miliarde de euro (plus 1,5 deja cheltuiți) ar putea aduce în sistemul național de gaze 100 miliarde de metri cubi, de zce ori consumul intern al României. Beneficiile totale obținute din vânzarea gazului din Marea Neagră sunt estimate la 50 de miliarde de euro, din care veniturile la bugetul de stat al României ar putea fi de până la 20 de miliarde de euro. În momentul intrării on stream a primelor volume de gaze naturale, România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE.

Cu alte cuvinte, Neptun Deep poate fi un proiect care schimbă jocul pentru România, atât în plan intern, cât și la nivel regional și în interiorul Uniunii Europene. Nu numai că România își va asigura independența energetică, dar va deveni un exportator relevant pentru regiunea Europei de sud-est, zonă geografică săracă în resurse energetice și care, în trecut, a fost grav lovită de crizele de aprovizionare cu energie.

În plan intern, resursele offshore ar putea fi un atu care să impulsioneze dezvoltarea economiei, fie direct, prin susținerea de prețuri atractive pentru anumite categorii de consumatori, fie indirect, prin utilizarea resurselor bugetare suplimentare în vederea finanțării de proiecte de investiții și granturi care să ajute dezvoltarea țării.

Totuși, acest impact va depinde atât de politicile alese în viitor de decidenți, cât și de regulile Uniunii Europene. Să nu uităm că volumele de gaz produse în România intră cvasi-automat în logica pieței comune europene, iar utilizarea lor preferențială pentru anumite proiecte trebuie să treacă prin filtre legislative și de reglementare specifice. Nu este exclus ca, în următorii ani, „naționalismul energetic” să devină o temă polarizantă la nivel intern, care să ne pună inclusiv în poziții contencioase cu Bruxelles-ul. Deși pare o perspectivă îndepărtată, este un subiect care trebuie avut de pe acum în vedere.

Și, pentru că am menționat Bruxelles-ul, trebuie poziționat clar rolul consumului de gaze naturale în contextul politicilor ambițioase ale Uniunii Europene privind decarbonizarea. Deși gazul natural este un combustibil fosil, el este pe bună dreptate considerat de experți ca fiind un „gateway fuel”, o sursă de energie menită să susțină procesul de decarbonizare și să asigure o tranziție lină către energia verde, pe măsură ce tehnologiile privind stocarea energiei sau CCS devin viabile din punct de vedere comercial și sustenabile economic.

Gazul natural poate genera sinergii cu energia verde, impulsionând tehnologii inovative care să asigure un mix sustenabil. Este de apreciat în acest sens faptul că, deja, în România există un proiect de dezvoltare a unor unități care vor utiliza gazul natural, în amestec cu hidrogenul, la Iernut, Mintia și CE Oltenia. În mod similar, rețelele de distribuție a gazelor naturale pot fi adaptate pentru a funcționa cu un mix de gaz metan și hidrogen. Tehnologia, folosită deja în alte state europene precum Germania, permite „înverzirea” gazului natural ca sursă de energie, câștigând timp prețios în care avansul tehnologic va reduce costurile — prohibitive în prezent — de producție și transport a hidrogenului, pentru a lua locul, pe termen lung, gazelor naturale.

Până la aceste perspective idilice, însă, dezvoltatorii perimetrului și statul român vor trebui să găsească soluții la o serie de provocări și riscuri imediate:

  • riscuri de reglementare, atât în plan intern cât și european, cu precădere riscul ca un entuziasm prea accentuat pentru o trecere bruscă la sursele de energie regenerabilă să afecteze sau chiar să pericliteze perspectiva de utilizare a gazelor naturale, pe termen mediu;
  • riscuri privind finanțarea proiectului, în condițiile în care rata internă de rentabilitate, de 12%, este net inferioară celei preconizate în cazul Exxon și depinde de stabilitatea tarifelor la gaze naturale, pe termen lung, în banda de 25-30 euro/MWh, în condițiile în care, astăzi, cererea de gaze naturale la nivelul UE este în scădere pronunțată;
  • legat de subiectul de mai sus, riscul ca noile investiții în producția de gaze naturale să fie „crowded out”, sau marginalizate, de abundența unor resurse rivale, în principal de cea a dezvoltării terminalelor de GNL;
  • apariția unor competitori regionali, ca Turcia sau Azerbaidjanul, sau reluarea livrărilor de gaze naturale din Federația Rusă în contextul unei viitoare soluționări a războiului din Ucraina.

Există astăzi o perspectivă tangibilă ca gazul din Marea Neagră să aducă o transformare în bine a economiei României și să ne ducă în poziția de a deveni cu adevărat un jucător la nivel regional. Însă, există încă riscul ca anii pierduți de România și multiplele amânări ale exploatării acestei resurse, să arunce Neptun Deep sub autobuzul schimbărilor economice și geopolitice globale.

Pentru a evita un astfel de rezultat, este momentul ca statul român să fie un copilot prudent, eficient și să asigure suportul de care operatorii acestui perimetru au nevoie pentru a-l putea duce la finalizare. Zarurile au fost aruncate, dar miza rămâne pe masă pentru România.

 

Alexandru Coita este un antreprenor, consultant şi diplomat român, prezent în spaţiul public în calitate de comentator şi analist politic. A ocupat funcţiile de Reprezentant Permanent al Camerei Deputaţilor la Bruxelles (2010 – 2012) şi Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (2012). A fondat  în 2013, compania de consultanţă Ganes Strategy, o platformă integrată de consultanţă orientată către investitorii străini. A coordonat mai multe proiecte internaţionale, incluzând aici localizarea primei contrapărţi centrale pentru mărfuri bursiere, a unei platforme digitale pentru gestionarea beneficiilor angajaţilor, precum şi iniţiative de pionierat în domeniul bursier. A realizat şi implementat strategii de comunicare şi dezvoltare de afaceri pentru actori importanţi din mai multe domenii economice, precum transporturile, energia, tehnologia comunicaţiilor şi FMCG. Este partener local de implementare pentru Brunswick Group, cea mai importantă firmă de PR pentru tranzacţii financiare la nivel global, conform evaluării Financial Times

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *