Lipsite de cărbune, grupruile energetice din Oltenia se închid unul după altul. Vremea bună face să avem un consum mic de energie, de doar 9.000 MW în vârf, dar acum România nu are cu ce să îi producă nici pe aceştia şi importă 1.600. Preţul energiei este la maxime istorice.
Unul dintre cele patru grupuri al centralei de la Rovinari a fost oprit azi noapte din cauza lipsei cărbunelui. Directorul centralei a avertizat despre această posibilitate cu câteva ore înainte. Un al doilea grup ar putea fi oprit în orele următoare, în condiţiile în care greva minerilor nu a încetat şi nu se livrează cărbune. Iar al treilea în cursul zilei de mâine.
„Sistemul energetic românesc, astăzi, că e ger, că e noapte, nu poate să înlocuiască energia pe care o dă CEO, care e 20, 25 la sută din necesar. Nu are cu ce. Asta vreau să se înţeleagă. Toată lumea a greşit. Eu sunt revoltat la culme! În 38 de ani am mai văzut greve, dar doar de câteva ore. Dacă nu încep să dea cărbune, eu, în noaptea asta trebuie să opresc două grupuri, iar dimineaţă, al treilea. Nu am cu ce merge. Suntem iresponsabili. Toţi, să suporte consecinţele!” spunea luni seara Ion Pisc, directorul termocentralei Rovinari, care are patru grupuri, în total 1.000 MW.
Primul a fost oprit la puţin timp după miezul nopţii. Potrivit datelor Transelectrica, exact aceasta este cauza: lipsă cărbune. Grupul este oprit pentru cel puţin trei zile, potrivit datelor transmise către dispecer.
Complexul Energetic Oltenia are o capacitate totală instalată de 3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova 2. Pe timp de iarnă, când consumul creşte, centralele pe cărbune sunt indispensabile.
La ora transmiterii acestei ştiri însă, cărbunele, tot, inclusiv inclusiv cel cu care funcţionează termocentralele pe huilă ale CEH, Mintia şi Paroşeni asigura o producţie de energie de 1.600 MW. Iar, dacă greva minerilor nu se opreşte, situaţia va deveni şi mai rea.
„Azi noapte am oprit un grup, iar în cursul zilei, în schimbul unu (orele 07.00 – 15.00), o să oprim altul. Credeam că vor da cărbune, dar nu am informații acum că se va întâmpla acest lucru. În scenariul cel mai negru, în care nu se va ajunge la nicio soluție și nu dau cărbune, mâine o să-l oprim și pe al treilea. Să sperăm că poate se va ajunge la o soluție”, a declarat Ion Pisc, citat de publicaţia specializată NewsEnergy.
Pisc a mai declarat pentru NewsEnergy că situaţia este la limită şi la celelalt centrale pe lignit. La sucursala Craiova, centrala funcționează în prezent cu un grup din două, fiindcă își conservă și ei cărbunele pe care îl mai au. Ișalnița funcționează cu ambele grupuri, dar mai are cărbune pentru 3-4 zile. Turceni funcționează cu un grup din patru.
Ministrul Energiei, Anton Anton merge azi la Târgu Jiu unde va încerca să medieze conflictul de muncă.
„Ministrul Energiei Anton Anton impreuna cu Secretarul de Stat Doru Visan vor avea in cursul zilei de astazi, 17 ian 2019, o noua întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, urmare a reluării grevei in carierele CEO. Discutiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Targu Jiu”, a informat Ministerul Energiei.
În acest moment, ora 08,47, România consumă circa 9.000 MW, un nivel destul de mic pentru această perioadă a anului, în condiţiile în care vremea este bună. 1.600 MW sunt asiguraţi de importuri, pentru că nici la acest nivel mic de consum pentru anotimpul rece, România nu îşi poate asigura necesarul de consum.
Greva minerilor care lasă centralele fără cărbune nu este singura cauză: parcul de producţie de energie electrică din surse clasice a tot scăzut (excepţia notabilă fiind centrala pe gaze a Petrom de la Brazi, singura unitate nouă de mare capacitate construită după căderea comunismului) iar avariile se ţin lanţ. Ieri, au fost nu mai puţin de astfel de opt avarii.
Din aceste cauze, şi preţul energiei a crescut la maxime istorice şi, de o săptămână, România are cele mai mai mari preţuri spot din Europa. Detalii, în linkurile de mai jos:
DOI ingineri au realizat instalatii care transforma deseurile menajere in combustibil ! De ce nu se acorda importanta necesara, acestei realizari ? ! Ma sensibilizeaza si aerul comprimat care este refulat ,la locomotivele electrice,cind nu se opresc compresoarele, la presiunea stabilita.Olteanu Danut din Comanesti-Bacau, fan CFR din 1956