ANRE a elaborat un proiect nou de ordin, aflat deocamdată în dezbatere publică, referitor la prosumatori, iar una dintre prevederi se referă la prețul care este plătit prosumatorilor de căre furnizori în perioada aplicării legii de plafonare a prețurilor finale la energie electrică.
Iată mai intâi paragraful care, cel puțin în teorie, ar trebui să clarifice această situație care a apărut după introducerea prețurilor finale plafonate – cât primește prosumatorul pentru energia livrată în rețea de la furnizorul său
Articolul 12.1 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Articolul 12.1 – (1) Până la expirarea perioadei de aplicabilitate a prevederilor OUG nr. 27/2022, compensarea cantitativă prevăzută la art. 73^1 alin. (3) din Lege se realizează cu preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori la un preţ stabilit conform urmatoarelor reguli:
- a) prețul energiei electrice active din contractul de furnizare a energiei electrice, fără prețul dezechilibrelor și al taxelor și tarifelor de rețea legale, dacă prețul final al energiei electrice din contractul de furnizare a energiei electrice este mai mic sau egal cu prețul final facturat plafonat corespunzător categoriei de consumator din OUG nr. 27/2022;
- b) prețul mediu de achiziție realizat stabilit de furnizorul de energie electrică conform prevederilor OUG nr. 27/2022, dar nu mai mult de valoarea prevăzută la art. VI din OUG nr. 119/2022, cu modificările ulterioare, fără prețul dezechilibrelor, dacă prețul final al energiei electrice din contractul de furnizare a energiei electrice este mai mare decât prețul final facturat plafonat corespunzător categoriei de consumator din OUG nr. 27/2022.
(2) Pentru prosumatorii cu calitatea de consumatori finali preluaţi în regim de ultimă instanţă, preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori se realizeză la preţul mediu de achiziție realizat stabilit de furnizorii de ultimă instanță conform prevederilor OUG nr. 27/2022, fără prețul dezechilibrelor.
(3) Preţul mediu de achiziţie a energiei electrice realizat prevăzut la alin. (1) și (2) se stabilește pentru o perioadă de facturare, fără a fi considerată achiziţia energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori, în aceeaşi perioadă de facturare.
(4) La facturarea energiei electrice consumate din reţeaua electrică de prosumatori în calitate de consumatori furnizorii de energie electrică evidenţiază distinct componenta de energie electrică activă stabilită conform prevederilor OUG nr. 27/2022, diminuată cu preţul dezechilibrelor, iar neincluderea preţului dezechilibrelor este precizată distinct, ca element de informare în factură.”
Ce se va întâmpla
În prima situație, de altfel mai puțin întâlnită, în care prețul final din contractul cu furnizorul este mai mic decât prețul final plafonat (0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh, resprctiv 1,3 lei/kWh, funcție de consum), lucrurile sunt foarte clare: prosumatorul primește de la furnizor exact prețul energiei active cu care furnizorul vinde energia. Cum situația se poate întâlni mai ales la prosumatori cu contract la Hidroelectrica, ei vor primi 0,25 sau 0,28 bani (depinde de momentul semnării contracului).
În a doua situație, cea mai întâlnită, în care prețul final din contract este mai mare decât cel plafonat plătit în realitate pentru energia consumată reglementarea este cumva neclară. Articolul de mai sus spune că prosumatorul primește prețul mediu de achiziție al furnizorului, dar nu mai mult de 1,3 lei/kWh. Problema este că acest preț mediu de achiziție nu este trecut în factura de energie electrică după noile reglementări – este trecut doar prețul energiei active “plafonate” de OUG 27.
Înțelegem însă că, în această situație, prosumatorul este cumva avantajat, pentru că practic ar primi mai mult pentru ce livrează în rețea, comparativ cu prețul plătit pentru ce consumă, în termeni de energie activă.
Iată și paragraful din nota de fundamentare pentru această situație:
“Se menționează că furnizorii de energie electrice încasează de la prosumatori, prin factura de energie electrică, o parte din prețul energiei electrice consumate de aceștia, în timp ce o altă parte din acest preț este încasată de la bugetul de stat, prin mecanismul prevăzut de OUG nr. 27/2022. Pentru această categorie de prosumatori menționăm că, deși furnizorii facturează energia electrică consumată de prosumatorii în cauză la prețul plafonat conform prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 27/2022, aceștia încasează, conform prevederilor art. 7^1 din OUG nr. 27/2022, diferența de preț până la acoperirea prețului mediu de achiziție realizat al energiei electrice de la bugetul de stat, dar nu mai mult de valoarea prevăzută la art. VI din OUG nr. 119/2022, cu modificările ulterioare, cu excepția prosumatorilor care au calitatea de consumatori finali preluaţi în regim de ultimă instanţă și pentru care diferența de preț încasată de furnizori de la bugetul de stat nu este limitată la valoarea prevăzută la art. VI din OUG nr. 119/2022, cu modificările ulterioare, în proiectul de ordin fiind prevăzute dispoziții exprese în acest sens”.
Reiterăm că deocamdată vorbim despre un proiect de ordin aflat în dezbatere publică, ale cărei prevederi se vor aplica abia după ce el va fi adoptat și publicat în Monitorul Oficial.
Vedeți proiectul de Ordin ANRE aici: Proiect-de-Ordin-pentru-modificarea-si-completarea-Ordinului-ANRE-nr.-15-2022-1-1 (1)
Când Enel v-a trimite facturile pe anul 2022, ultima factura a fost in mai/22?