România se confurntă cu perspectivele unei crize de aprovizionare în domeniul energiei, iar penele de curent vor deveni o realitate încă din 2015, odată ce România va reveni la o creştere economică susţinută. Scenariul este conturat de experţii Grupului pentru Economie Aplicată (GEA) în lucrarea „Rolul viitor al României pe piaţa energetică a UE”.
În sectorul electricitate, autorităţile române sunt destul de încrezătoare că actuala capacitate de producţie (peste 20 GW capacitate instală şi 16 GW capacitate disponibiliă netă) poate acoperi orice vârf de cerere, întrucât vârfurile actuale rareori depăşesc 9 GW. Totuşi, în realitate 7 GW sunt capacităţi de producţie care nu mai sunt în uz, capacitatea netă necesară este de doar 12,4 GW şi capacitatea aflată în conservare este de 1 GW. Dacă cererea de vârf creşte cu doar 2% anual, până în 2020 va depăşi 12 GW, spun cei de la GEA
În prezent, producţia termică a energiei reprezintă 40% din producţia de electricitate şi este 90% învechită. O mare parte din capacitate, majoritar de producţie a energiei termice, trebuie scoasă din funcţiune, probabil 8,5 GW până în 2020, pentru că nu este conformă cu standardele de mediu ale UE sau este atât de ineficientă încât costurile ar fi prohibitive- e drept că 7 GW din cei 8,5 sunt oricum nefolosiţi, deşi apar în statistici.
Din 12,6 GW generaţi termic doar circa 400 MW vor supravieţui până în 2020, restul vor fi închişi fie din motive de mediu fie din simplul motiv de ineficienţă. Chiar o parte dintre grupurile mari, de la Turceni sau Rovinari vor trebui să fie închise treptat din cauza emisiilor de NOx şi SO2, dacă nu se fac investiţii să opereze mai curat. Alternativa: ele ar trebui să plătească pentru excesul de emisii iar autorii studiului spun că în anumite cazuri e preferabil să demolezi unitatea de producţie existentă şi să o înlocuieşti cu una modernă, decât să achiţi 200 de milioane de euro pentru o instalaţie de desulfurare într-o instalaţie învechită.
În plus, noile capacităţi eoliene instalate complică situaţia siguranţei energetice, în absenţa unei noi capacităţi de echilibrare (gaz şi hidro).
Pe termen scurt, explică GEA, temerile legate de securitatea energetică trec oarecum neobservate, parţial deoarece capacitatea excedentară din registre dă o senzaţie de falsă siguranţă. Totuşi, date fiind ciclurile lungi de investiţii în sectorul energiei, dacă România nu vrea să se confrunte cu pene de curent sau întreruperi ale furnizării, este vital ca investiţiile să fie reluate cât mai curând posibil. Iar fără participarea capitalului privat, sectorul nu are destule resurse pentru investiţiile necesare.
Despre eşecul statului în derularea parteneriatelor public-private puteţi citi aici
