Asociația Prosumatorilor trimite petiție președintelui Iohannis în chestiunea legii votate de Parlament  care obligă la instalarea de baterii. Cere reexaminarea legii

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Emergie (ACPE) solicită printr-o petiție publică, Președintelui României, să nu promulge legea adoptată de Parlament pe repede-înainte, prin care prosumatorii sunt obligați să îți monteze baterii, ACPE invoca adoptarea legii fără vreo dezbatere publică, termenii neclari din ea, dar și caracterul retroactiv.

Iată integral petiția:

Petiție către Președintele României, Klaus Werner Iohannis

01.07.2024

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie vă supune atenției prezenta petiție, prin care solicităm trimiterea spre reexaminare Parlamentului a legii 255/2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, și adoptarea unor măsuri în domeniul energiei.

TRANSPARENTĂ DECIZIONALĂ

Parlamentul României, în ultima zi de sesiune parlamentară înaintea vacanței, la propunerea unui grup de deputați PSD, a introdus un amendament „otrăvit” în legea energiei și a votat și aprobat legea în plen în aceeași zi. Amendamentul a fost susținut de câteva companii de distribuție care ar fi comandat un studiu la Facultatea de Energetică a Politehnicii din București. Graba cu care acest amendament și această lege s-au aprobat în câteva ore, fără nicio dezbatere publică cu părțile interesate, încalcă grav:

  • Recomandarea Rec 2001(19) a Comitetului de Miniștri ai CE către statele membre privind participarea cetățenilor la viața publică locală.
  • Liniile directoare privind participarea civilă în luarea deciziilor politice, adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei pe 27 septembrie 2017 – Codul de bune practici pentru participarea civilă în procesul de luare a deciziilor (2009).
  • Legea Transparenței Decizionale (Legea nr. 52/2003).
  • Parteneriatul Public-Privat (Legea nr. 233/2016).

EXPRIMĂRE CARE NASTE CONFUZIE SI NECLARITATE

Alineatul (8) prevede: “ Avizele tehnice de racordare emise/actualizate pentru solicitanții care sunt sau doresc să devină prosumatori prin instalarea de capacități de producere a energiei electrice având puteri instalate cuprinse între 10,8 kW și 400 kW, cu evacuare de putere în rețeaua electrică de interes public, respectă cumulativ următoarele cerințe: a) obligația, în sarcina utilizatorilor, de a instala la locul de consum și de producere instalații de stocare având puterea instalată de cel puțin: (i) 30% din puterea instalată a centralei electrice, pentru puteri ale acestora cuprinse între 3 și 200 kW; (ii) 50% din puterea instalată a centralei electrice, pentru puteri ale acestora cuprinse între 200 și 400 kW; b) puterea aprobată pentru a fi evacuată în rețea nu poate fi mai mare decât puterea instalată a instalației de stocare din cadrul locului de consum și de producere.”

  • La început se vorbește despre prosumatorii cu puteri cuprinse între 10,8 kW și 400 kW, dar imediat la punctul (i) se menționează că inclusiv prosumatorii cu puteri de peste 3 kW monofazic au obligația de a instala capacități de stocare. Acest alineat este neclar, creează confuzie și poate duce la interpretări eronate din partea ANRE sau a jucătorilor din piața de energie.
  • Este anormal să se compare puterea unui sistem de stocare a energiei electrice cu puterea totală a sistemului fotovoltaic. Când discutăm despre stocare, trebuie luată în considerare capacitatea de stocare. O instalație de stocare poate fi exploatată la diferite puteri. Astfel, orice raportare a capacității de stocare la puterea instalată (30% sau 50%) este neclară și poate duce la confuzii grave în interpretarea legii și în procesul de aplicare a ei.

FOLOSIREA UNOR TERMENI NECLARI

Alineatul (9) prevede: “ Prevederile alin. (8) se aplică și pentru acordurile/avizele emise de operatorii de rețea pentru racordarea instalațiilor de producere a energiei electrice sau a unităților generatoare agregate ale prosumatorilor și pentru racordarea proiectelor demonstrative, cu o putere electrică instalată mai mare de 3 kW, dar mai mică sau egală cu 10,8 kW ori echivalentă pentru racordurile diferite de cele trifazate, cu evacuare de putere în rețea.”

  • Alineatul 9 clarifică faptul că toți prosumatorii monofazici, de la o putere minimă instalată de 3 kW, sunt obligați să instaleze capacități de stocare, dar în același timp se vorbește și despre “racordarea proiectelor demonstrative”. Este neclar la ce fel de proiecte face referire legiuitorul, având în vedere că statutul de prosumator nu poate fi obținut cu rol demonstrativ.

CARACTER RETROACTIV

Alineatul (10) prevede: “Prosumatorii existenți, care dețin centrale cu puteri instalate ce se încadrează în limitele de putere stabilite la alin. (8) și (9), au obligația de a instala la locul de consum și de producere instalații de stocare conform prevederilor alin. (8) lit. a) până la data de 31 decembrie 2027, iar operatorii de distribuție au obligația actualizării certificatelor de racordare ale acestora conform prevederilor alin. (8) lit. b).”

Majoritatea prosumatorilor au sisteme on-grid cu invertoare care nu permit adăugarea de sisteme de stocare a energiei electrice. Soluțiile tehnice existente necesită adăugarea de alte echipamente costisitoare sau înlocuirea completă a invertoarelor. Motivele pentru care majoritatea prosumatorilor sunt de tip on-grid sunt următoarele:

  • Introducerea în Legea 123/2012 a mecanismului compensării cantitative prin OUG 143 din 2021, care încurajează prosumatorii să injecteze în rețea cantități mari de energie electrică în sezonul cald pentru a beneficia de aceste cantități de energie în sezonul rece.
  • “Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională”, inițiat de Ministerul Mediului, nu finanțează capacitățile de stocare, iar până în anul 2023 era chiar interzisă instalarea de invertoare hibrid care să permită și adăugarea de sisteme de stocare.

În aceste condiții, a obliga prosumatorii, peste 140.000 până în prezent, să modifice instalațiile sau să înlocuiască invertoarele este de neconceput. Această lege are un caracter retroactiv, care intră în conflict cu alte programe guvernamentale pentru susținerea producerii de energie electrică din surse regenerabile.

RISC MAJOR PENTRU PROIECTELE AFLATE ÎN DESFĂȘURARE

Programul AFM “Casa Verde”

Suntem în perioada de implementare a programului “Casa Verde 2023”. În cadrul acestui proiect, majoritatea sistemelor contractate (peste 90%) sunt de tip on-grid (fără stocare). Beneficiarii acestui program sunt obligați să injecteze surplusul de energie în rețea, prin urmare trebuie să aibă statut de prosumator. Dacă legea 255/2024 va fi promulgată, toți beneficiarii programului Casa Verde 2023 vor fi obligați să instaleze și stocare. Acest lucru înseamnă costuri semnificativ mai mari decât cele stabilite inițial prin contractele de finanțare. Este dificil de estimat impactul, dar valoarea aproximativă a beneficiarilor afectați de aceste prevederi este de peste 50.000 doar în programul “Casa Verde 2023”. Există un risc major ca beneficiarii să renunțe la aceste programe, cu un efect de domino asupra companiilor care furnizează astfel de sisteme fotovoltaice.

Programe cu finanțare guvernamentală sau europeană

Dacă legea 255/2024 va fi promulgată, există un risc major de blocaj pentru proiectele de producere a energiei electrice din surse regenerabile, aflate în diverse etape de implementare. Fie că discutăm despre investiții private sau publice, cu sau fără finanțare europeană sau guvernamentală, riscul de blocaj sau chiar de renunțare la aceste proiecte este major. Pierderile pentru sectorul privat și pentru bugetul de stat nu au fost anticipate și nu a fost prezentat un studiu de impact.

APCE solicită

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii 255/2024.

Citește și:

Prosumatorii cu instalații mai mari vor fi obligați să își instaleze baterii, în caz contrar se limitează injecția în rețea. Lege votată în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *