ANRE revine: Nu avem de gând să punem taxă pe centrala de apartament

ANRE se delimitează oficial de declaraţiile directprului general al instituţiei, care a vorbit despre posibilitatea introduverii unei taxe de mediu pe centralele de apartament.

Iată comunicatul ANRE, integral:

“Ca urmare a declarațiilor făcute de domnul director general Viorel Alicuș în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, facem următoarele precizări:

În ANRE, deciziile cu privire la cadrul de reglementare stabilit prin Programul multianual de emitere a reglementărilor sunt de competența Comitetului de reglementare, cu respectarea prevederilor privind transparența decizională.

În conformitate cu legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANRE nu are drept de inițiativă în privința emiterii/modificării legislaţiei primare în domeniu și nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe și impozite.

În acest moment, ANRE nu a făcut și nu are în vedere o astfel de propunere, care excede competențelor sale de reglementare”.

Potrivit publicaţiei Profit.ro, Alicuş a vorbit despre posibilitatea introducerii acestei taxe de mediu pentru centralele de apartament în condiţiile în care numărul acestora a crescut foarte mult,ceea ce a condus la o creştere a emisiilor de dioxid de carbon în oraşe.

„Noi am făcut o verificare, hai să zicem, poate nu cine știe ce adâncă, care e evoluția numărului de centrale termice individuale în ultimii 3 ani în România. Capacitatea acestor centrale a crescut de la 3.400 MW la 5.500 MW, în doar 3 ani, din 2015 în 2017”, a declarat Viorel Alicuș, șeful Direcției generale eficiență energetică, surse regenerabile, cogenerare și energie termică din ANRE, invitat la dezbaterile Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților pe marginea cererii președintelui Iohannis de reexaminare a proiectului modificării Legii termiei.

Potrivit Profit.ro, Alicuș a arătat că problematică este concentrarea mult mai mare de centrale individuale de apartament în zonele urbane, iar efectul acesteia este creșterea emisiilor de dioxid de carbon. „Ne vom trezi, și ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desființat și am redus capacitățile în instalații de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creșterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au niște condiții de mediu impuse clar de legislația actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale”, a spus oficialul ANRE.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *