Motor Oil Renewable Energy (MORE), o filială a grupului elen Motor Oil Hellas, a pus în funcțiune proiectul hibrid solar-stocare Stâlpu 2 în România, a anunțat compania pe pagina sa de socializare.
Acesta este primul proiect al companiei în afara Greciei și, de asemenea, primul său proiect hibrid care combină producția de energie electrică și stocarea.
Cu o capacitate fotovoltaică instalată de 63 MW și un sistem de stocare de 10 MW / 21 MWh, se estimează că proiectul va genera anual aproximativ 76 GWh de energie electrică, suficient pentru a acoperi nevoile energetice a circa 32.000 de gospodării și pentru a preveni peste 26.000 de tone de emisii de CO₂ pe an.
Lansarea proiectului marchează prezența activă a MORE pe piața românească de energie regenerabilă și reprezintă primul pas în strategia sa de creștere dincolo de granițele Greciei, a anunțat compania.
“În același timp, consolidează activitatea de Energy Management & Trading a companiei, care are deja prezență pe 9 burse de energie din Europa Centrală și de Sud-Est, creând noi oportunități pentru managementul proiectelor de energie regenerabilă, al sistemelor de stocare și al comercializării energiei electrice la nivel regional”, au mai spus cei de la MORE.
Motor Oil Renewable Energy este divizia de regenerabile a grupului petrolier grecesc Motor Oil, care deține inclusiv o rafinărie de petrol acolo, dar care se dezvoltă agresiv pe segmentul de regenerabile în zona de sud-est a Europei, inclusiv în România
Un proiect celebru în Ronânia
Acum un an, scriam că firma care vrea să dezvolte un parc fotovoltaic cu stocare în județul Buzău, cumpărată în trecut de Premier Energy și de Motor Oil de la Mihai Cristian Ciolacu, nepotul fostului premier, urma să obțină săptămâna aceasta autorizație de înființare de la ANRE. Era a doua firmă din fotovoltaic pusă pe picioare de Ciolacu și apoi vândută care primește autorizație.
“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de societatea SOLAR ENERGY PRODUCTION SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice şi a instalaţiilor de stocare a energiei adăugate Centrala Electrică Mixtă (CEF+IS – parc fotovoltaic cu intalație de socare – n.red.) Stâlpu 2”.
Aceasta era una dintre deciziile pe care urmează să le ia ANRE, în ședința Comitetului de Reglementare din iulie 2025.
Mai scriam atunci că Solar Energy Production SRL este controlată 80% de către Motor Oil Renewable Energy, divizia de regenerabile a companiei energetice grecești Motor Oil, iar restul acțiunilor se află în posesia Alive Renewable Holding, o companie din grupul Premier Energy. Firma, înființată acum patru ani, a fost deținută 50% de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul fostului premier Ciolacu, potrivit relatărilor din presă.
Ulterior, Solar Energy Productions SRL a obținut ATR pentru această centrală din județul în județul Buzău.
Cu această firmă și cu o alta, nepotul lui Ciolacu și asociatul lui au aplicat pentru o finanțare din PNRR, de 110 milioane de lei, finanțare pe care au obținut-o.
Ulterior, obținerii ATR de la Transelectrica și a aprobării finanțării din PNRR, cele două firme au fost scoase la vânzare. Premier Energy (care controla atunci Alive Renewable Holding) a cumpărat, împreună cu Motor Oil, cele două companii.






