La summit-ul anual al puternicei organizații Eurelectic, care a avut loc la Helsinki, i-am găsit și pe românii de la ENEVO, unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale din energie din România, un business în creștere masivă care a depășit de mult granițele țării și care are ambiția de a deveni unicorn. Cristian Pîrvulescu, fondator și CEO, ne-a vorbit despre noua arhitectură energetică de la noi și din Europa, digitalizare și securitate cibernetică, prezența tot mai activă a companiilor românești, care acum sunt capabile să livreze proiecte de anvergură, și la noi și în străinătate, dar și despre ce ar trebui făcut în România, pentru a beneficia de fereastra de oportunitate care nu va sta deschisă pentru noi la infinit.
Idei principale:
- Grupul ENEVO pariază pe digitalizare și securitate cibernetică, două teme devenite critice pentru infrastructura energetică europeană de acum. Creșterile din ultimii ani ar putea aduce startup-ul românesc la nivel de unicorn – peste un miliard de dolari afaceri anuale.
- Firmele românești au intrat și ele în “liga mare” – execută acum proiecte mari, de sute de MW și deja au portofolii de ordinul gigawaților. Unele au depășit de mult granițele țării. ENEVO are subsidiare în șase state și angajați de 16 naționalități.
- Tranziția energetică intră într-o etapă nouă: nu mai e despre câți MW se construiesc, ci despre cum se operează ei cât mai inteligent, pentru ca energia regenerabilă, care este cea mai ieftină, să poată fi integrată complet.
- România riscă să irosească avantajul energiei ieftine care va veni dacă nu o transformă în producție industrială sau centre de date. Avem o fereastră de oportunitate care se va închide în câțiva ani. E nevoie de un apetit ceva mai mare de risc.
Interviul integral
Reporter: Suntem acum la summit-ul Eurelectric și sunteți singura firmă românească, din ce am văzut eu, cu un stand la Eurelectric. Care este miza voastră aici?
Cristian Pîrvulescu: Suntem la Eurelectric cu soluțiile noastre de digitalizare, soluțiile noastre de protecție cibernetică a infrastructurilor critice. Am dezvoltat în ultima perioadă câteva soluții proprietare și încercăm să le promovăm într-un context în care, după cum am văzut în majoritatea alocuțiunilor de pe scenă și în majoritatea discursurilor de aici, digitalizarea și securitatea cibernetică în infrastructurile critice sunt subiectele cele mai de interes în momentul acesta în Europa și nu numai.
Este, până la urmă cumva, o continuare firească a conceptelor de ”Energy Transition”. Dacă în ultimii 4-5 ani, ”Energy Transition” a însemnat să construim mulți megawați regenerabili, acum trecem la faza a doua, faza de sofisticare. Cum îi operăm? Cum îi operăm eficient? Cum îi integrăm eficient în rețea?
Mai mult decât atât, nu este vorba numai despre noii megawați regenerabili care au explodat în rețelele noastre în ultima perioadă. ”Energy Transition”, din punctul meu de vedere, s-a terminat odată ce cantitatea de energie regenerabilă consumată a depășit cantitatea de energie clasică.
Problema este ”shiftul” tehnologic și cum îi operăm, și aici începem să ne uităm la rețele. Toate rețelele au fost construite după filosofia sistemelor clasice, ca să zic așa. În acest moment, nu numai că avem foarte, foarte multă energie instantanee, foarte multă electronică de putere, cu care rețelele nu erau obișnuite – ele erau obișnuite mai degrabă cu elemente care aveau o oarecare inerție: turbinele, generatoarele, hidro, termo și așa mai departe. În acest moment, electronica de putere, prin tot ceea ce înseamnă control de invertoare, prin tot ceea ce înseamnă digitalizarea pe zona de regenerabil, schimbă foarte mult operarea sistemelor energetice.
Se mai întâmplă însă ceva. Țin un curs la un program de MBA și până acum vreo doi ani le povesteam studenților mei că piața de energie se compară foarte mult cu piața de roșii pentru că avem cam aceiași jucători, cam aceeași dinamică, avem producătorii, avem transportatorii, avem distribuitorii, avem furnizorii și așa mai departe, cu o singură diferență: energia nu poate fi stocată.
Asta le spuneam până acum doi ani. Instantaneu, cantitatea de energie injectată în rețea trebuie să fie perfect egală cu cea extrasă. Vă rog să scuzați trivializarea, dar până la urmă la asta se reduce.
Ei bine, dacă aș continua să le spun asta acum, i-aș minți. Pentru că s-a mai întâmplat ceva. Nu numai că există foarte multă energie regenerabilă, nu numai că există foarte multă digitalizare și nu numai foarte multă electronică de putere, au apărut bateriile, au apărut soluțiile de stocare la scară industrială, la scară ”utility”, care schimbă extrem de mult conceptele de operare.
De abia acum, cu bateriile în rețele, putem să vorbim despre descentralizare, despre energie produsă cât mai aproape de consumator, despre ”microgrid-uri” și despre noi metode de a balansa și de a echilibra sistemul, care din perspectivă tehnologică nu existau acum doi ani.
Se mai discuta foarte mult pe scenă despre care sunt provocările, despre ce lucruri ne scapă, despre ce lucruri trebuie să fie rezolvate imediat sau ce lucruri ar fi trebuit să fie rezolvate cu ceva vreme în urmă. Iar cu ceva vreme în urmă nu înseamnă neapărat acum 5 ani, acum 10 ani, acum 20 de ani, înseamnă acum 2 săptămâni. Cam aceasta este viteza cu care se modifică lucrurile. Abordarea, viziunea, operarea, tehnologia…
Mai mult decât atât, nu numai că avem tehnologii cu totul noi, nu numai că avem actori în domeniul energetic cu totul noi, avem și niște tehnologii care, în acest moment, nu mai au nevoie de scheme de sprijin ca să fie integrate în rețele. Sunt tehnologii mature, din punct de vedere economic. Prețurile la regenerabile, prețurile la baterii au scăzut fulminant. Cu cât viteza aceasta crește, cu siguranță în următorii ani vom vedea asta și în prețul energiei la consumator. Cea mai ieftină energie este, cu siguranță, cea regenerabilă.
Singurul lucru la care trebuie să fim atenți este să nu facem prostii. Să nu facem prostii înseamnă să integrăm cu cap toată cantitatea de energie nouă, să integrăm cu cap bateriile, să venim cu sisteme de digitalizare care să eficientizeze rețeaua și care să nu aducă vulnerabilități noi, cum ar fi vulnerabilitățile cibernetice.
Reporter: Acum, voi faceți de toate la noi acasă, în România, aveți și dispecerat, operați și producători, aveți și soluție de securitate cibernetică, Totuși, suntem în situația în care acum este soare, se produce energie și se exportă la 30 de lei și diseară se importă la 1.500 de lei. Deci, cum facem? Că n-am găsit un răspuns la întrebarea asta.
Cristian Pîrvulescu: Nu este un răspuns evident și simplu, pentru că este un răspuns care presupune o serie foarte largă de măsuri și seria foarte largă de măsuri este conjuncturală. Ține foarte mult de țară, ține foarte mult de sistem, ține foarte mult de locația geografică, ține foarte mult de interconectări, de capacitatea de a muta megawații dintr-o parte în alta a sistemului. Și când vorbesc de o parte în alta a sistemului, nu mă refer de la București la Constanța, ci mă refer de la Constanța la Madrid. Acolo ar trebui să ajungă sistemul energetic european. Și acolo ajunge ușor, ușor.
În primul rând, cu cât vom integra mai multe baterii în rețea, diferențele acestea, ”spread-urile” astea între piețe, între ore, între momente ale zilei vor începe să se egalizeze. În ceea ce privește mutatul megawaților din punctul A în punctul B, lucrurile astea sunt un pic mai inerte decât construirea efectivă a megawaților. Construim o centrală, una dintre cele mai mari centrale hibride din Europa, la orizontul unui an. O linie electrică sau o interconectare ia 4–5-6 ani. Pentru că sunt foarte, foarte multe lucruri acolo și foarte mulți actori. Este foarte diferită dezvoltarea celor două piese de infrastructură, care ele, de fapt, ar trebui să meargă sincronizat.
Dar mai este ceva. Noi ne gândim tot timpul, ok, cum să scoatem megawații dintr-o zonă congestionată și să-i ducem cât mai eficient către o zonă de care este nevoie? Sau să-i ducem dintr-o zonă în care acum bate soarele foarte mult și nu sunt nori către acea zonă în care sunt nori și nu bate soarele?
Dar ar trebui să ne mai gândim la ceva. Nu se poate să facem strategie energetică fără strategie industrială. Și aici vreau să mă leg de consum. Principalul factor care ar trebui să direcționeze evoluția sistemului energetic este consumul industrial. Și noi acolo ar trebui să vedem ce putem să facem astfel încât să beneficiem de megawații ăștia mulți și care s-ar putea pe termen lung să fie ieftini.
Nu vreau să dau exemple neapărat, dar trebuie să ne uităm la cum s-au dezvoltat țările care au beneficiat de ”petrodolari”. Au avut acces la energie ieftină, o perioadă lungă de timp pur și simplu au vândut energia ieftină, după care și-au dat seama că valoarea adăugată nu vine neapărat din a vinde energia ieftină cât mai ieftin posibil.
Reporter: Deci avem aceeași chestiune ca la gaz. Dacă putem să vindem ceva, nu gazul ca atare…
Cristian Pîrvulescu: Exact, hai să punem valoare adăugată peste! Hai să vedem cum multiplicăm valoarea megawațiilor în economie! Hai să vedem cum îi folosim ca să aducem valoare adăugată, să producem, să localizăm producție, să facem centre de date! Un centru de date major este cât o țară. Un centru de date mare, așa cum vedem pe aici că se discută, are nevoie de o infrastructură de generare mare cât o țară. România este o țară bogată, din perspectiva resurselor energetice
Reporter: Nu avem nici o investiție mare într-un centru de date în România.
Cristian Pîrvulescu: Asta ar trebui să fie subiectul. Avem gigawați, zeci de gigawați planificați sau în construcție în România. Ok, hai să vedem ce facem cu ei! Avem opțiunea să-i exportăm ca gigawați, atunci când bate soarele la noi, să-i ducem către alte părți sau avem posibilitatea să-i folosim ca să intrăm pe domeniile alea de care este nevoie în momentul ăsta.
Nevoile și ”megatrendurile” sunt în zona AI, în zona datelor. Cine deține date, probabil că va deține viitorul. Și ”megatrendurile” sunt în zona industriilor sau reindustrializării masive a Europei. Să ne întoarcem să începem să producem – de la industrie grea, pentru că ne uităm în jurul nostru și cam tot ceea ce cumpărăm în Europa vine din alte piețe, pentru că se produce acolo.
Reindustrializare înseamnă locuri de muncă, reindustrializare înseamnă educație, pentru că înseamnă training, înseamnă școală, înseamnă profesioniști și înseamnă până la urmă pe termen scurt, bunăstare.
Reporter: Pare totuși se pare că lumea este hai să spunem, ezitantă, adică nu vine un gigant tech ca Google, ca Nvidia, să facă centre de date în România, nu vine un mare retailer de genul Amazon, că și le-a făcut în Golful Persic. Poate că ar trebui ca firmele de utilități din România sau dezvoltatorii de rețele din România sau furnizorii de energie din România să facă pasul ăsta? Sau poate voi. cei vare care construiți infrastructură?
Cristian Pîrvulescu: Știi de ce, poate, nu vin cei mari? Și nu mă refer numai la numele pe care le-ai menționat, ci și la fondurile de investiții uriașe cu care noi vorbim, din San Francisco, până în Dubai și Riad.
Cred că ar trebui să dăm un exemplu de seriozitate și noi, jucătorii locali, ar trebui să arătăm că se poate. Desigur, noi am reușit să lucrăm destul de mult afară, dar am devenit relevanți odată ce am reușit să captăm proiecte importante aici la noi în regiune.
Și cred că este foarte important să dăm un semnal noi, companiile noastre de utilități, noi actorii privați, noi companiile care derulăm proiecte în România, că și în România se pot face proiecte mari. Numai așa putem să-i aducem pe băieții ăia mari, fondurile de investiții care mișcă lumea economică în momentul acesta, să-i aducem la noi, arătându-le că, în România, se pot face proiecte cu adevărat mari, se pot face proiecte serioase.
Dacă noi dăm mesajul că, în România, tot vorbim despre proiecte mari, le tot studiem, le tot învârtim, șamd și rămâne doar atât, să știi că ei sunt extrem de practici. Lumea în care trăim se măsoară în ferestre de oportunitate.
Reporter: Asta vreau să te întreb: cât timp mai avem pentru această ferestră?
Cristian Pîrvulescu: Avem o ferestră de oportunitate. 1, 2, 3, 4 ani. Ea este deschisă în momentul ăsta. Ține numai de noi să ne comportăm așa cum trebuie în ea. Ține numai de noi să dovedim că suntem serioși. Ține numai de noi să dovedim că avem apetit de risc.
Discutam puțin mai devreme apropos și de anumite investiții care sunt în zona noastră, nu neapărat în România, ci și în zona Balcanilor. Și făceam așa la un moment dat o filozofie – dacă este oportun, dacă nu este oportun, șamd. În mediul economic în care trăim, trebuie să îți asumi o doză de risc. Altfel, stai și te uiți la televizor, nu există niciun risc…
Dar, altfel, nu putem juca. Trebuie să ne asumăm riscuri, trebuie să fim curajoși și trebuie să avem viteză. Și trebuie să ne uităm la cum tratează lucrurile un fond de investiții mare care face un ”screening” de piață, care își dimensionează un buget și care “dă” șase luni să vadă dacă răsare ceva. Dacă după șase luni nu răsare nimic, înseamnă că acolo nu e oportunitate. Merge mai departe.
Reporter: Este și o problemă de reglementare sau de autorități române? Mai avem și criza asta politică…
Cristian Pîrvulescu: Sunt foarte obișnuit cu ce se întâmplă și prin străinătate. Nu m-aș grăbi să dau prea tare în criza politică din România, nu m-aș grăbi să dau prea tare în guvernanții din România. Am văzut multe piețe, am văzut multe sisteme… Să știi că nu stăm mai rău decât media. Peste tot există un zgomot de fond, peste tot există dezbateri naționale mai mari sau mai mici. Cu toate astea, proiectele nu stau.
Avem ceva în România ce nu prea mai există în Europa. Ne plângem că durează mult ATR-urile, ne plângem că durează mult accesul la rețea. Eu spun că nu este așa. România este o piață în care lucrurile se mișcă cu viteză. În Spania, de exeplu, un proiect regenerabil se autorizează în 4 ani. Sunt țări în Uniunea Europeană în care s-a închis piața. Nu se mai dă nicio autorizație.
Reporter: Și la noi?
Cristian Pîrvulescu: România nu stă rău. Ne uităm în jurul nostru și vedem cum răsar proiectele. Vă invităm aproape în fiecare lună la o inaugurare de proiect nou pe care îl construim. Nu vorbim numai despre proiecte pe hârtie lansate și autorizate. Vorbim despre proiecte pe care le construim. Vorbim despre proiecte care au atras finanțare. Vorbim despre proiecte în care investitorul a pus pe masă zeci sau sute de milioane deja. Deci se mișcă lucrurile.
Reporter: Săptămâna trecută, am fost chiar la prima cărămidă, ca să spun așa, la cel mai mare parc hibrid din România și s-ar putea să fie și din Europa. Îl faceți voi. Cum te simți că îl faceți voi și cam câte din astea ar trebui replicate, să zicem, ca să vină un consumator mare de energie la noi?
Cristian Pîrvulescu: Sunt mândru, să știi, pentru această poziție și cu ocazia asta chiar vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru efortul remarcabil făcut. Pentru că la proiectul acesta nu am ajuns de pe o zi pe alta. Am ajuns după vreo 12 ani de muncă și am ajuns după ce, practic, ENEVO a crescut executând impecabil un proiect greu după altul. Și apoi încă un proiect greu executat impecabil și apoi încă unul și așa mai departe.
Vorbesc cu mândrie despre cifrele noastre și vorbesc cu mândrie despre cifrele noastre și în afara țării, pentru că cifrele pe care le avem noi în momentul acesta, megawații pe care îi construim în momentul acesta, ne plasează în zona contractorilor mari europeni.
Proiectul acesta de la Ogrezeni, de exemplu, și nu numai – și celelalte proiecte, pentru că toate adună gigawați – proiectele astea sunt la scara proiectelor despre care vorbeam acum 3-4 ani de prin Orientul Mijlociu, ”megaproiectelor” la care ne uitam la un moment dat și spuneam: ”Vai, ce fac ăia acolo și noi nu putem să facem în zona noastră?” Iată că le facem! Iată că le facem în zona noastră, iată că le facem noi, companii românești, împreună, evident, cu parteneri buni europeni care au agilitate.
Revenind puțin la întrebarea anterioară, aș încuraja puțin și politicienii, și companiile noastre de utilități. Hai să nu ne mai fie atât de frică să greșim! E o panică din asta generalizată la noi pe care o simt. Să fim precauți, să ne gândim de foarte multe ori. Mai bine să nu greșim decât să facem ceva și așa mai departe.
Da, precauția salvează vieți. ”Safety first!” – E prima regulă, în industria noastră. Dar nu putem să transformăm ”safety first” într-o regulă rău aplicată, da? Trebuie să fim puțin mai curajoși. Pentru că avem o fereastră de oportunitate pe care este păcat să o ratăm. Dacă o ratăm și pe asta, chiar ar fi păcat. Dar mă bucur că și eu și alte companii din România, colegi pe care i-am văzut aici, și firme de utilități din România cred că avem ”mindsetul” ăsta: ”Ok, hai s-o facem!”
Cred că încep lucrurile să se schimbe. Eu, cel puțin, am percepția asta. Și se schimbă pentru că sunt proiecte. Se schimbă lucrurile pentru că sunt investiții. Și acolo unde sunt proiecte și investiții, apar și oamenii puțin mai curajoși, dornici să vadă ce a crescut în spatele lor.
Reporter: Care sunt cinci cifre – cheie ale ENEVO în momentul de față? În termeni de MW construiți ca EPC, în termeni de MW pe care îi operați, în termeni de clienți la dispecerat… Care sunt cele mai importante cinci cifre ale companiei, și evident, despre ce vorbim acum în termeni de bani?
Cristian Pîrvulescu: Cred că cea mai importantă cifră este numărul de colegi minunați pe care îi am – peste 600.
A doua cifră este numărul de naționalități al acestor colegi – 16, 16 naționalități care lucrează sub o cupolă românească.
A treia cifră sunt cele șase țări în care avem prezență economică: Arabia Saudită, Emirate, Spania, Germania, România, Grecia. Nu mă refer la țările în care avem proiecte, ci la țările în care avem companie, birou, CEO, structură șamd.
A patra cifră ar fi un cuplaj între cei 2 gigawați de PV pe care îi construim în momentul ăsta, pentru care avem contracte semnate și cel 1+ gigawați de baterii și când spun plus, poate să fie oriunde între 1 și 5, pentru că dinamica este foarte mare.
Deci, am ajuns să executăm proiecte în zona cu adevărat mare. Și din perspectiva cifrelor, ne uităm la 2 potențiali unicorni în scurt timp. Un potențial unicorn este ENEVO Group, care crește foarte frumos și contractăm proiecte în toată Europa în momentul acesta și, de asemenea, și în Orientul Mijlociu. Și al doilea unicorn ar trebui să fie SentryOT, compania noastră de securitate cibernetică, care, prin unicitatea soluției aplicate în sistemele de OT, de ”operation technology”, în sistemele de control pentru infrastructura critică, cred că are o piață extraordinară și un viitor care ar trebui să producă știri.
