Discuţiile privind preluarea Azomureş de către Romgaz sunt avansate, în condiţiile în care compania a transmis deja o ofertă acţionarilor combinatului, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, citat de Agerpres.
„Există o decizie de principiu a Guvernului României – şi aici Ministerul Energiei susţine puternic ca o companie a statului român, parţial listată la Bursă, care trebuie să ţină cont de toate aceste lucruri, Romgaz, să preia Azomureş. Există nişte discuţii avansate, există chiar o ofertă clară, concretă, făcută acţionarilor de la Azomureş. Nu pot să intru foarte mult în detalii, pentru că sunt chestiuni confidenţiale”, a menţionat Cristian-Silviu Buşoi, la Focus on AgriBusiness 2026.
El a fost întrebat dacă preluarea Azomureş de către Romgaz ar putea asigura fertilizatori la preţuri mai competitive pentru agricultura românească.
„Romgaz nu este doar o companie în care statul este acţionar majoritar, ci o companie care trebuie să ţină cont şi de regulile Bursei şi de regulile guvernanţei corporatiste. Preţurile la gaz şi la îngrăşăminte se aliniază la preţurile europene şi internaţionale, suntem totuşi într-o piaţă globalizată. Cel puţin în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării, aici lucrurile pot fi mai sigure dacă statul român, printr-o companie în care deţine controlul majoritar, va putea să dezvolte o companie strategică, cum este Azomureş”, a mai spus secretarul de stat.
Potrivit acestuia, odată ce avem „o creştere a producţiei, o abundenţă, ar trebui să avem şi o reglare a preţului”.
„Vorbim de o companie şi de o piaţă liberă. Aşteptarea ar fi ca preţul să fie unul mai competitiv, mai uşor de suportat de către agricultori, dar nu poate fi unul foarte diferit faţă de preţul internaţional. Cel puţin teoretic, Azomureş poate vinde îngrăşămintele pe piaţa internaţională la preţul de acolo. Evident că, dacă are nişte contracte ferme, prin medierea statului român, se poate ajunge la o soluţie de echilibru, dar şi pentru gazele naturale folosite pentru producţia de electricitate, pentru încălzire. Acolo avem încă preţ reglementat pentru populaţie, cel puţin până anul viitor”, a mai spus Buşoi.
România continuă discuţiile cu Comisia Europeană pentru menţinerea unor preţuri reglementate la energie care să susţină competitivitatea agriculturii şi industriei, însă acestea nu pot fi mult diferite de nivelurile internaţionale, a adăugat demnitarul.
„Suntem într-o continuă dispută cu Comisia, pentru că nu prea văd cu ochi buni aceste preţuri reglementate la energie. Dar în noul context, lucrurile sunt mai uşoare. Şi mă uit şi către HENRO (Asociaţia Producătorilor de Energie Electrică, n.r.), către asociaţiile de profil. Ideea ar fi că ar trebui să avem preţuri mai bune, care să ne ţină competitivi şi în agricultură, şi în industrie, şi în producţia de electricitate, şi în încălzire. Dar ele nu pot fi mult diferite faţă de preţul internaţional”, a afirmat secretarul de stat.
În opinia sa, lucrurile „se pot îmbunătăţi doar dacă situaţia europeană şi internaţională se schimbă”.
Citește și:
Șeful Romgaz, despre cumpărarea Azomureș: Pentru noi, este “distressed asset”, iar investițiile ulterioare vor fi mult mai mari decât costul cu achiziția. Are sens doar în anumite condiții, la un anumit preț




