Fondatorul unei cunoscute firme de instalări de sisteme fotovoltaice propune ca, după modelul revizei obligatorii la centralele murale pe gaz, să fie obligatorie și o revizie anuală a sistenului fotovoltaic.
“Avem în față o oportunitate foarte bună, dar într-adevăr lipsește zona de siguranță. Trebuie să ținem cont că centralele electrice fotovoltaice reprezintă risc și atunci ar fi normal să existe o revizie anuală, așa cum există și la centralele pe gaz. Știm cu toții ce presupune un sistem fotovoltaic, câte sute de metri de cabluri, câte puncte de tensiune în care pot apărea diverse probleme. Este normal, nu trebuie să se sperie nimeni, dar la fel de normal ar fi să le verificăm. Și în modul acesta s-ar putea corecta și unele dintre problemele care sunt rămase ascunse și sunt lăsate de tot felul de de instalatori mai mult sau mai puțin autorizati”.

Declarația aparține lui Albert Soare (foto), CEO și fondator Kilowat, o companie românească de soluții și servicii energetice, inclusiv de montaj de sisteme fotovoltaice, și a fost făcută la lansarea Alt.Real, o platformă independentă din România care combină un comparator de oferte fotovoltaice, un sistem riguros de validare a instalatorilor și un program național de educație pentru energie verde.
El spune că este nevoie de astfel de veificări din motive de siguranță mai ales în condițiile în care clienții au ales cine să le monteze sistemul aproape exclusiv pe baza celui mai mic preț, care nu vine întotdeauna și cu cerințele normale de siguranță.
“Este o presiune extraordinară care se pune strict pe preț. Ofertele sunt toate despre preț. Cine poate să-și dea pantalonii jos mai mult acela câștigă contractul. Este un lucru absolut incorect, pentru că atentează direct la siguranța oamenilor și spun lucrurile astea pe față. De ce? Pentru că dacă o singură persoană în țara asta va suferi un accident tragic este deja prea mult, în condițiile în care știm și cum ar putea lucrurile să se facă bine. Trebuie să fim cu toții responsabili. Aici este rolul în care statul trebuie să se implice”, a explicat el.
“Vorbim despre sute de firme care sunt autorizate ANRE având angajat un inginer cu 4 ore pe care nu l-au văzut niciodată. Probabil nici nu știu exact cum îl cheamă. Vorbim despre firme care au un singur electrician autorizat. Cu toate astea, reușesc să facă în trei zone din țară înstalări simultane”, a mai spus Albert Soare.
În momentul de față capacitatea instalată a prosumatorilor din România este de circa 3.000 MW, încă ușor peste cea a parcurilor fotovoltaice, care abia a depășit 2.900 MW. La finalul lunii august erau peste 260.000 de prosumatori în România. Nu face nimeni o socoteală a sistemelor offgrid instalate.
Citește și:




