Avem din nou parte de un record de preț orar în piața spot, pentru a doua zi la rând și pentru a cincea oară în această lună. Prețul energia livrată mâine seară a sărit și pragul de 800 de euro/MWh iar socotind prețul mediu orar al zilei, România are cel mai mare preț din Europa, din nou.
Energia cu livrare mâine, 16 iulie, în intervalele orare 21 și 22 ale zilei, deci atunci când nu există energie din surse fotovoltiace și se înregistrează vârful de consum de seară, s-a tranzacționat azi pe piața pentru ziua următoare (PZU), la prețuri de aproape 4.000 de lei/MWh.
Cel mai mare preț orar este întregistrat la ora 21.00, când s-a ajuns la uluitorul nivel de 3.987 de lei/MWh, adică 801 euro/MWh. Este cel mai mare preț orar din acest an din România (cel puțin) iar acesta este al cincilea record consecutiv. Precedentul fost atins pentru energia spot cu livrare azi 15 iulie (3.551 lei), iar celelalte tot în această lună.
Ca de obicei, prețul crește extraordinar de mult în orele de seară, iar, în intervalul orar în care am înregistrat acest record de preț, prin mecanismul de cuplare importam energie electrică atât din Ungaria, la o putere de 90 MW, cât și din Bulgaria, la 1.714 MW – singurele piețe din mecanismul de cuplare cu care avem conexiune fizică. Situația este identică cu cea din ultimele zile.
Și mâine prețul energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare este cel mai mare din Europa (preț mediu al zilei de 213 euro/MWh). Puteși vedea prețurile din toată Europa în imaginea de mai jos
Pentru context e util să citiți și: