Câți prosumatori are Hidroelectrica

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România dar care, pe fondul prețurilor mici oferite, a devenit și un furnizor important pentru clienții casnici, a constatat și ea o creștere a numărului de prosumatori din portofoliu.

“Numărul prosumatorilor a crescut exponențial datorită implementării sistemului de contractare automatizat din portalul de contractare”, arată Hidroelectrica în raportul anual pe 2023 al companiei, care urmează să fie aprobat de acționari în luna aprilie.

Astfel, de-a lungul anului 2023, și Hidroelectrica, la fel ca și alți furnizori mari din România, a raportat o eplozie a numărului de prosumatori. Dacă în ianuarie 2023 erau 5.800 de prosumatori, în decembrie 2023 compania a raportat 20.600, deci numărul prosumatorilor Hidroelectrica a crescut de trei ori și jumătate. Iată o evoluție grafică a creșterii:

Practic, dat fiind că, la finalul anului 2023, în România erau 110.000 prosumatori, conform datelor ANRE, rezultă că un prosumator din cinci din România avea contract cu Hidroelectrica. O pondere mult mai mare decât dacă am socoti cota Hidroeletrica pe segmentul consumatorilor casnici, unde are 540.000 de clienți în condițiile în care numărul total de clienți casnici se apropie de nouă milioane.

Totuși, prosumatorii Hidrolectrica nu sunt printre cei mai fericiți. Asta pentru că, pe de o parte, compania are încă mari întârzieri în emiterea facturilor către clienți (deci inclusiv facturile către prosumatori). Pe de altă parte, dat fiind prețul mai mic de la compensare, pentru ce se injectează în rețea, vor primi mai puțin decât în cazul altor furnizori.

Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut

2 Comments

  1. Au implementat pe dracu, când am plecat eu de la ei în noiembrie 2023 încă nu aveam facturi pentru tot anul 2023. După ce am plecat, mi-au facturat energia injectată 2.8 MWh cu preț 0,0 RON/kWh.
    Dacă ești prosumator la Hidroelectrica ar fi cazul să te gândești serios să îți schimbi furnizorul altfel inevitabil vei ajunge cu ei în instanță.
    Hidroelectrica este o companie nefuncțională, nu emit facturi, când emit sunt greșite și imposibil de corectat, nu plătesc sumele restante, nu emit facturi de regularizare iar ANRE doarme în loc să le suspende licența de furnizare.

  2. Sunt la Hidroelectrica de doi ani si intr.adevar acum 2 ani erau ceva probleme cu facturile inatziate. De aproximativ un an acestea s-au rezolvat, de mai bine de 6 luni exista si aplicatia I Hidro unde se pot vedea toate facturile la timp si trimite indexul. Cred ca e timpul sa tinem putin cu furnizorii de servicii romani decat sa aruncam cu pietre aiurea in ei. Tineti minte ca Hidroelectrica este singurul competitor cu preturi mici, probabil si Nova Power. Sunt foarte multumit. Cei ce vor sa dea bani strainilor abonati-va la Enel si alte companii straine voi veti plati pretul pe care hidroelectrica il are dar diferenta de pret va fi platita catre firma straina, de catre Statul roman adica tot noi. Daca nu putem face bine macar sa ne tinem gura si sa nu vorbim prostii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *