Energia electrică este gratuită azi la prânz în România

Prețul spot al energiei electrice este aproape zero azi la prânz pe piața din România, pe fondul unei oferte mai mare decât cererea în acele ore.

Prețul orar al pieței pentru ziua următoare pentru energia electrică tranzacționată ieri cu livrare azi la prânz este aproape zero în intervalele orare de la jumătatea zilei, potrivit datelor Operatorului Pieței de la București.

Astfel, în intervalele orare 12, 13 și 14, prețurile orare sunt de 0,1 leu/MWh, în scădere accentuată față de celelalte intervale orare ale zilei, așa cum puteți vedea în graficul alăurat. Prețul mediu al pieței spot pentru ziua de de azi este, în România, de 221 de lei/MWh, adică identic cu cel din Bulgaria (45 de euro) și mai mic decât cel din Ungaria (51 de euro), singurele țări din mecansimul de cuplare a piețelor spot cu care avem conexiune fizică.

Cel mai probabil prețul orar zero în orele prânzului are legătură cu o producție în exces de energie electrică în raport cu consumul, în condițiile în care azi produc și eolienele și la acea oră cu soarele pe cer vor produce și panourile fotovoltaice, iar sistemul energetic beneficiază în această perioadă și de un aport important al hidroecentralelor.

De fapt, în acele ore, volumul oferit spre vânzare a fost dublu față de cel solicitat de cumpărători. Prognoza consultată de noi pentru ziua de azi inică o producție medie a eolienelor de circa 1.700 MWh în fiecare oră a zilei și de 241 MWh a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile

Scriam ieri că :

Jumătate din energia electrică a României a ajuns să fie uneori făcută din vânt și soare. Ziua, fotovoltaicele produc de două ori mai mult decât cărbunele

Pe tot parcursul zilei de azi, prin mecanismul de cuplare, România exportă energie elctrică în Bulgaria, la o putere care ajunge și la peste 1.900 MW aproape de miezul nopții. De asemenea, în toate intervalele orare de până la ora 19.00, România exportă energie și în rețeaua ungară.

Citește și:

“Vă plătim să consumați ?!”. Cum a evoluat fenomenul prețurilor negative la energie electrică

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *