Iată integral postarea ministrului Energiei de pe pagina personală de facebook, după care vom explica:
„Modernizarea rețelelor de termoficare a Bucureștiului a fost principalul subiect de discuție pe care l-am avut astăzi la întâlnirea cu Nicușor Dan – primarul general al Capitalei și cu Claudiu Crețu, administratorul special al Elcen.
Așa cum am mai spus din partea ministerului Energiei există deschidere pentru preluarea Elcen de către Primăria Capitalei, dorință exprimată de altfel și de Nicușor Dan. Veștile bune sunt că soluții există și sper că se vor implementa în curând, pentru că sunt pe aceeași lungime de undă cu Primarul General. Sunt soluții și pentru ELCEN, și pentru asigurarea capacităților de producție de energie termică.
Vestea proastă este că, din păcate, din cauza unor calcule politice, unii din Consiliul General, care gestionează Termoenergetica, nu sunt cu adevărat determinați să rezolve problema cu celeritate, asta în timp ce compania acumulează în continuare datorii.
Acum ne aflăm la peste 400 de milioane de lei datorie către ELCEN. Și vorbim despre o sumă care a depășit perioada de scadență. Când s-a înființat Termoenergetica, am atras atenția asupra riscului repetării scenariului RADET, când s-a intrat în insolvență.
Degeaba sunt eu conștient de acest pericol, degeaba este Nicușor Dan conștient de acest pericol. Este nevoie ca toți cei implicați în procesul de decizie de la primăria Capitalei să lucreze într-adevăr spre beneficiul cetățenilor.
Orice întârziere, bazată pe calcule politice, va costa bani pentru Capitală, apă rece pentru bucureșteni și întârzierea începerii lucrărilor pentru modernizarea termiei Capitalei.
Chiar nu poate fi schimbată conducerea pesedistă a Termoenergetica având în vedere că acumulează în continuare datorii? Dragi colegi din Coaliție faceți ceva la București. Imediat vine, iar, peste noi iarna (sublinierea noastră – n.red.)”
Aceeași conducere dinainte de alegeri
Potrivit protocolului dintre PNL și USR-PLUS, Termoenergetica, compania din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă de distribuția și furnizarea energiei termice este în “curtea” ultimilor.
Însă, deși alegerile locale în urma cărora PSD a pierdut Capitala au fost în toamna anului trecut, director general al Termoenergetica este și acum același Alexandru Burghiu care a fost pus în această funcție în timpul mandatului Gabrielei Firea, ba chiar, potrivit unor relatări din presă, ar fi chiar fin al fostului edil.
Așadar, semnalul lui Popescu către cei de la USR-PLUS este foarte clar: puneți alt om în locul lui Burghiu
De ce este important
Termoenergetica, moștenitoarea falitei Regii Autonome de Distribuție a Energiei Termice din București (RADET) riscă să intre în insolvență, din același motiv din cauza căruia RADET a intrat în faliment: datoriile către producătorul de energie electrică și termică Electrocentrale București (Elcen). S-au întrunit deja condițiile pentru insolvență, iar Elcen a a anunțat că studiază această posibilitate. S-au acumulat din nou datorii de peste 360 de milioane de lei, facturi neplătite din ianuarie.
Am fost primii care am semnașat acest aspect, în următorul text:
Nicușor Dan calcă pe urmele Gabrielei Firea. Elcen analizează deschiderea insolvenței Termoenergetica, moștenitoarea falitei RADET, din același motiv: neplata facturilor
Atunci când a dat faliment, RADET datora Elcen circa 3,8 miliarde de lei, sumă strânsă de-a lungul anilor. Ulterior, când activitatea sa a fost preluată de Termoenergetica, s-a plecat de la un nou moment “zero”, fără datorii, care au rămas “în urmă”, la RADET-ul falit.
Odată cu schimbarea administrației Bucureștiului, noul primar Nicușor Dan a anunțat că Termoenergetica va plăti datoriile către Elcen, pentru ca producătorul de energie electrică și termică să poată ieși din insolvență. Deja se strânseseră datorii “noi” de 400 de milioane de lei, ale noii Termoenergetica, la acea dată. După cum se vede, chiar dacă acele datorii au fost plătite, au apărut altele noi, care ajung la deja la același volum.
Primarul Dan reia ideea ca Primăria să preia Elcen
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat, după întâlnirea cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, intenţia Municipalităţii de a cumpăra producătorul de energie ELCEN.
„Am avut azi o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a continua discuţiile despre îmbunătăţirea sistemului de termoficare al Bucureştiului. Am reafirmat intenţia Primăriei Capitalei de a cumpăra producătorul de energie ELCEN, pentru a avea un sistem de producţie şi distribuţie a energiei termice aflat sub controlul Municipalităţii, deci mai eficient şi mai simplu de gestionat. Autorităţile centrale susţin această soluţie, pe care eu o consider un element extrem de important în efortul de a asigura buna furnizare a apei calde şi căldurii în Bucureşti. Urmează, de comun acord cu Ministerul Energiei, paşi concreţi în vederea achiziţiei ELCEN”, a scris edilul general pe Facebook.
Pe 9 februarie, Nicuşor Dan declara că îşi doreşte ca Termoenergetica să preia ELCEN până în vară, însă acest demers depinde de „multe” alte instituţii.
Citește și:
Se mișcă lucrurile la viitorul CET Titan. Noua Titan Power a primit banii de la SAPE și ce a mai rămas din vechea centrală de la Electrocentrale
„Eu îmi doresc să se întâmple undeva până în luna mai, iunie, însă depinde de multe alte instituţii: de Consiliul Concurenţei, de creditorii ELCEN din momentul acesta, de Ministerul Energiei. (…) Dar eu îmi doresc ca până vara asta să facem asta”, declara Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
Edilul general preciza la momentul respectiv că datoria pe care Municipalitatea o are către Ministerul Economiei va rămâne o chestiune juridică de tranşat între cele două instituţii.
„Termoenergetica o să preia ELCEN, amândouă fiind companii ale Municipalităţii, şi în felul acesta o să fie o singură companie, iar datoria istorică pe care Municipalitatea, prin RADET, o are către Ministerul Economiei, prin ELCEN, va rămâne o chestiune juridică de tranşat între Municipalitate şi Guvern, adică Ministerul Energiei”, a explicat primarul.