ANRE a publicat un proiect de ordin prin care clienții furnizorilor mari – Enel, E.On, CEZ și Electrica, au la dispoziție tot timpul anului 2021 pentru a alege o oefrtă concurențială de la acești furnizori, cu posibilitatea de a nu plăti costuri suplimentare, în final. Furnizorii le vor trimite, lună de lună, o informare de-a lungul întregului an, cu cea mai bună ofertă concurențială din portfololiu, potrivit aceleiași reglementări. Există însă și un aspect care defavorizează clienții, care aveau o garanție care acum devine doar o posibilitate.
Ce spune noul ordin. Până la finalul anului 2021, furnizorii de ultimă instanță, Enel, CEZ, Electrica și Enel, sunt obligați să trimită, în fiecare lună, o informare clienților care au rămas în serviciul universal (deci nu au făcut nicio alegere), cu cea mai bună ofertă din portofoliu pentru acești clienți, potrivit proiectului de ordin. Informarea trebuie să conțină și prețul de serviciu universal.
Reglementatorul încearcă astfel să forțeze liberalizarea, mizând pe faptul că oamenii care nu au ales încă o ofertă concirențială o vor face atunci când, lună de lună, vor vedea diferența între oferta concurențială a furnizorului (preț mai mic) și serviciul universal la care au rămas pentru că nu au făcut nicio alegere (preț mai mare).
Furnizorii sunt cei care vor plăti pentru trimiterea, vreme de 11 luni de acum încolo, în fiecare lună, a acestor informări (prin poștă și electronic) cu cea mai bună ofertă concurențială, pentru clienții care sunt în serviciu universal pentru că nu au făcut nicio alegere.
Ordinul introduce însă o ambiguitate față de situația actuală
Până acum, potrivit unui ordin emis de ANRE (171, modificat de 241, ambele din 2020), clienții care nu făcuseră o alegere, deci care rămăseseră să plătească prețul de serviciu universal (mai mare) primiseră o asigurare.
Dacă încheiau un contract concurențial pe baza unei oferte alese, până la data de 31 ianuarie, oamenii, în final, plăteau consumul de la 1 ianuarie până când alegeau noua ofertă la prețul mai mic din noua ofertă. Furnizorul de ultimă instanță făcea o regularizare și practic returna banii, diferența dintre prețul de serviciu universal plătit deja până la acceptarea noii oferte, și prețul mai mic din noua ofertă. Aceasta era o obligație.
Noul ordin, care modifică exact aceste reglementări, nu mai vorbește despre o obligație a furnizorului de ultimă instanță de a acorda acest discount, ci doar despre o posibilitate. Cu alte cuvinte, nu mai este obligat să returneze bani clienților, o face doar dacă vrea. Este adevărat că termenul până la care este oferită această posibilitate este 30 iunie. Înainte, când era vorba despre obligație, termenul era 31 ianuarie.
5,7 milioane de clienți casnici de energie electrică nu făcuseră încă o alegere la data de 31 decembrie 2020. Ei vor plăti prețul de serviciu universal, alternativele fiind fie semnarea unui contract concurențial cu actualul furnizor, fie schimbarea furnizorului.
Aveți atașat proiectul de ordin și nota de fundamentare: