Directorul Engie România spune că autorităţile trebuie să se preocupe de sprijinul consumatorilor vulnerabili, mai ales în comunităţile mai sărace, dacă vor ca tot mai mulţi români să aibă acces la gaze.
“Am extins reţelele de distribuţie în localităţi care erau izolate. Am constatat că, în medie, doar 10% din numărul de potenţiali clienţi pe care i-am fi putut avea în acele localităţi s-au şi racordat la reţeaua de gaze, în condiţiile în care, pentru ca această extindere a reţelei să fie fezabilă din punct de vedere economic, procentul ar fi trebuit să fie de 70%”, a declarat Eric Stab, director general al Engie România, la a doua ediţie a Romanian International Gas Conference, eveniment care a avut loc pe 13 iunie la Bucureşti.
Engie a făcut această declaraţie în contextul în care, de mai mult timp, se tot vorbeşte despre necesitatea de creştere a consumatorilor casnici de gaze naturale, în condiţiile în care, în România, diar 35% din populaţie este racordată la gaze, şi se face des comparaţia cu Ungaria, ţară care nu are resurse interne de gaze, dar în care peste 90% din populaţie este racordată la reţea.
Citeşte şi:
Stab a explicat că acest procent mic de racordare, de 10% din gospodării în localităţile în care Engie a extins reţeaua se explică prin costurile mari pe care trebuie să le suporte consumatorii din aceste zone, care pot deveni prohibitive. “Dincolo de racordare, costurile pentru instalaţia din casă, cu echipamente cu tot, ajung şi la 3.000 de euro, ceea ce este mult pentru unii oameni din aceste zone”, a spus oficialul Engie.
Din acest motiv, Stab, ca şi alţi responsabili din cadrul companiilor energetice, a repetat îndemnul către autorităţi de a defini consumatorul vulnerabil, care să plăteasă un preţ mic la utilităţi şi eventual să fie şi ajutat la achiziţia echipamentelor, în contextul în care, în noile condiţii de piaţă reglementată, toţi consumatorii casnici plătesc un preţ plafonat la gaze, mai mic decât cel de piaţă.
Engie operează, prin Distrigaz Sud Reţele, reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din jumătate de sud a României. De la momentul privatizării, din anul 2005, şi până în 2018, Engie a extins reţeaua de distribuţie cu circa 5.500 km, şi a înlocuit alţi 4.000 km din reţeaua existentă, investiţiile totale fiind de circa 660 de milioane de euro, potrivit propriilor date.