Statul cere dividende duble de la Transgaz, în condiţiile în care compania are restanţe mari la reparaţii şi investiţii

Ministerul Economiei propune ca Transgaz să acorde un dividend brut pe acţiune de 45,38 lei, deşi Consiliul de Administraţie doreşte 25,22 lei, reiese din informaţiile publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citate de Agerpres

‘În conformitate cu prevederile legislaţiei privind obligaţiile de raportare ale emitenţilor de valori mobiliare către instituţiile pieţei de capital, Transgaz informează pe toţi cei interesaţi că acţionarul majoritar, statul român prin Ministerul Economiei, a transmis propunerea de proiect de hotărâre pentru art.5 şi art.8 din proiectul de Hotărâre nr.3, publicat pe pagina de internet a societăţii’, se arată în document.

Data de distribuire a dividendelor este aceeaşi ca şi propunerea anterioară, respectiv 16 iulie 2018 ca termen de începere a plăţii. Decizia ar urma să fie votată în Adunarea Generală a Acţionarilor din 26 aprilie.

Pe 21 martie, Consiliul de Administraţie al Transgaz Mediaş anunţa că le propune acţionarilor acordarea unui dividend brut de 25,22 lei/acţiune pentru 2017, conform prevederilor 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat precum şi la regiile autonome, în condiţiile aplicării cotei de 50,019% la repartizarea profitului sub formă de dividende, informează compania printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

Cota de repartizare a profitului prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli al SNTGN Transgaz pe anul 2017, aprobat prin hotărâre a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, este de 50%.

Raportul menţionează că nu poate fi aplicată prevederea din Memorandumul Guvernului din 8 februarie 2018 privind repartizarea unei cote minime de 90% din profitul net realizat în 2017 sub formă de dividende, fiindcă aceasta ‘poate atrage imposibilitatea Transgaz de a finanţa proiecte de dezvoltare strategice cu încadrare în limitele de îndatorare impuse prin contractele de finanţare’.

Plata dividendelor cuvenite acţionarilor ar urma să înceapă în 16 iulie 2018.

Propunerea de repartizare a profitului, în sumă de 582,061 milioane lei este: 296,936 milioane lei dividende cuvenite acţionarilor şi 285,124 milioane lei profit destinat constituirii surselor proprii de finanţare.

Solicitarea de bani suplimentari vine în contextul în care Transgaz a realizat în extrem de mică măsură programul de investiţii şi reparaţii pentru anul trecut

„Programul de modernizare şi dezvoltare investiţii” al Transgaz pentru anul trecut avea un buget iniţial de 500 de milioane de lei, dar valoarea investiţiilor efectiv realizate anul trecut a fost de 70 de milioane de lei, potrivit unui raport al companiei care urmează să fie prezentat la următoarea şedinţă AGA.

Valoric, pentru capitolul mare „lucrări de modernizare şi dezvoltare a SNT (sistemul naţional de transport) Transgaz planificase pentru acest an investiţii de 394 de milioane de lei, dar valoarea investiţiilor realizate a fost de doar 45 de milioane de lei, adică doar 11% din total. Spre exemplu, la acest capitol, dacă ne referim la subcapitolul „creşterea capacităţii de transport”, fuseseră bugetaţi iniţial 193 de milioane de lei (deci cam jumătate din bugetul total), dar au fost făcute investiţii de doar 7,7 milioane de lei, adică s-au cheltuit în acest scop doar 4% din suma programată.

Şi la capitolul reparaţii Transgaz a fost departe de a-şi fi făcut planul. Compania îşi bugetase lucrări de 77,8 milioane de lei pentru acest an, dar valoarea lucrărilor realizate efectiv a fost de doar 20 de milioane, adică doar 26% din program. Iar, la acest capitol, dacă ne referim la „lucrări de reparaţii şireabilitări conducte”, care avea un buget de 45 de milioane de lei, valoarea lucrărilor care s-au şi efectuat se ridică la 7,7 milioane de lei, adică la doar 17% din ce îşi programase Transgaz pentru anul trecut.

CITEŞTE ŞI:
CONDUCTELE DE TRANSPORT AL GAZELOR DIN ROMÂNIA CRAPĂ ŞI CÂND E PREA FRIG ŞI CÂND E PREA CALD. CINE E DE VINĂ

Transgaz spune că lucrările au o valoare atât de mică pentru că a întâmpinat dificultăţi la elaborarea documentelor de achiziţii, generate de depăşirea termenelor de proiectare, respectiv obţinerea de avize şi acorduri, pentru că obţine greu autorizaţiile de construire, pentru că unele lucrări contractate au stagnat şi pentru că unele procedure de achiziţie au fost anulate.

Transgaz a raportat pentru 2017 un profit net de 602 milioane de lei, în creştere cu circa 1,3% faţă de cifra din 2016. Veniturile din exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 s-au ridicat la peste 1,748 miliarde de lei, în scădere cu 3,69% comparativ cu datele înregistrate la 31 decembrie 2016.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *