Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze din România, şi singurul controlat de stat, îşi creşte producţia şi afacerile, pe fondul creşterii preţurilor la gaze, dar statul român, în dubla sa calitate, de reglementator şi de patron, îi taie profitul, işi îi goleşte conturile.
Romgaz a înregistrat în primele nouă luni o producţie de gaze naturale de 3,92 miliarde de metri cubi, cu 171 milioane de metri cubi mai mare decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (+4,56%) şi cu 61 milioane de metri cubi mai mare decât cea programată (+1,5%). Beneficiind şi de condiţii de piaţă mai bune, caracterizate prin preţuri mai mari, cifra de afaceri a companiei a crescut şi ea cu 6%, până la 3,44 miliarde de lei.
Creşterea producţiei este un aspect esenţial nu doar pentru Romgaz, ci şi pentru toată România, mai ales în contextul în care Petrom, celălalt producător, se confruntă cu o scădere a producţiei, generată de declinul natural al zăcămintelor-în trimestrul trei scăderea a fost de 6% faţă de acelaşi trimestru din 2017.
În ciuda acestor rezultate operaţionale şi financiare mai bune, profitul companiei la nouă luni a fost cu 14% mai mic decât cel de anul trecut, ajungând la doar 1,02 miliarde de lei.
Cea mai importantă cauză a scăderii profitului este generată de suma mai mare pe care Romgaz a trebuit să o plătească statului în contul redevenţei şi a impozitului suplimentar pe care Guvernul îl percepe ca urmare a liberalizării pieţei de gaze. În contul redevenţei, suma plătită suplimentar de companie a fost de 97 de milioane de lei, iar în contul impozitului suplimentar de 104 milioane de lei. Cauza: din luna februarie 2018, ca urmare a unei reglementări a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, redevenţa nu se mai aplică la preţul real de vânzare al gazelor, pe care îl primeşte efectiv Romgaz, ci la un preţ de referinţă calculat în fuuncţie de cotaţia spot a gazului la hub-ul de la Baumgarten (Austria) – Central European Gas Hub. Or, potrivit oficialilor Romgaz, spre exemplu, în trimestrul trei al acestui an, preţul mediu de pe piaţa românească, deci acolo unde compania vinde gazul, a fost de circa 75 de lei/MWh, însă cel de la CEGH a fost de circa 110 lei, iar compania a plătit procentele de redevenţă şi impozitul suplimentar la acest din urmă preţ.
Citeşte şi:
Importurile de gaze ruseşti ale României au crescut cu 32% în 2018
Statul român este şi acţionar majoritar al Romgaz, cu 70%, şi, în această calitate, a decis să ceară în acest an de la producătorul de gaze, la fel ca de la toate celelalte companii energetice pe care le controlează de altfel, dividende suplimentare. Iar la Romgaz, situaţia a frizat şi hilarul, şi arată foamea de bani a Guvernului în această perioadă.
Iniţial, Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat solicitarea acţionarului majoritar al companiei, Statul Român prin Ministerul Energiei, privind distribuirea unui dividend suplimentar de 1,30 RON/acţiune, iar suma totală alocată este de 501,05 milioane lei. La doar o zi distanţă, compania a revenit şi a anunţat că va plăti de fapt dividende suplimentare de 716 milioane de lei, dintre care 500 de milioane îi revin statului român.
Directorul economic al companiei, Andrei Bobar a spus că, inițial, compania a primit de la acționarul majoritar o solicitare să fundamenteze o distribuție de dividende suplimentare, iar compania a propus suma de 500 de milioane de lei, luând în calcul să nu fie necesară spargerea depozitelor bancare pe care le are, înainte de termen.
Ulterior, societatea a primit de la Ministerul Energiei solicitarea de a distribui de 700 milioane de lei, şi va disponibiliza această ultimă sumă. Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a precizat că fundamentarea făcută de CA a ținut cont de programul de investiții în curs și cel pentru anul viitor. Anul viitor compania are în plan să investească 2,34 miliarde de lei, în “cel mai optimist scenariu”. Volintiru a spus că își dorește să facă investițiile integral, dar că este posibil să nu se facă toate, și atunci, automat, se elibereaza cashul.